Category Archives: patetic

conflict

Standard

Neputinta recastigarii puterii, de unde sa o recapat unde sa ma uit dupa ea, satula de mine insami imbatranesc cersesc cu privirea un strop de vlaga sa-mi racoresc buzele uscate intind bratele catre tine si ele se intorc goale caci tu esti eu si eul este iluzie. a te vedea pe tine insuti ca pe un suflet desprins de corpul tau cu o personalitate definita… ce traieste alaturi de tine ce te asteapta zilnic sa deschizi usa. a te iubi si a-ti dori prezenta a tanji dupa tine insuti.  im down…

DSCF5228

blocaj

Advertisements

resemnare

Standard

Nu mai sunt indragostita de mult timp.
Am incetat sa cred ca acest lucru o sa mi se intample mie.
Desi uneori imi imaginez ca as fi iubita si ca iubesc.
Ca vorbesc cu el vrute si nevrute. Ca apoi facem sex Ca radem ca zambim ca ne tinem de mana.
Ca vorbim iar si iar si ne iubim iar.
Ca suntem dependenti unul de altul si ne place, sfidand teoria budista despre atasament
Dar am incetat sa ma gandesc ca mi se va intampla mie
Asa cum fluviul isi varsa apele in ocean
Asa imi revars si eu dorintele intr-o mare de soapte
Si contemplu aproape ca un adevarat calugar budist  Oceanul.

game game

sfarsit si patetic

Standard

Cand am intrat in casa mi-am izbit ochii de un labirint. Un labirint de amintiri, haine hartii servetele carti cearceafuri cutii de carton rufe ce asteptau sa fie spalate in masina aruncate gramada si printre care iti pierdeai mintile cautand cu disperare sa scapi. Era ca si cum cineva iti golise pubela de deseuri interioare inconstiente chiar la picioarele tale. O biblioteca folosita drept spatiu de depozit pentru materiale plastice, celulozice si textile  acoperea peretele de la intrare, o alta te sfida obraznic drept in fata, crescuta parca din pamant in mijlocul camerei si ascunzand un fel de masa-birou pe care se gaseau intr-un haos perfect jucarii, creioane hartii borcane caiete o pisica ce motaia  intr-o cutie de plastic peste niste cearceafuri curate care asteptau sa-si gaseasca un loc de odihna intr-un dulap fantoma sau pe pat… Pisica rosie indiferenta si perfect adaptabila… Minunata.

O mocheta de cauciuc de un verde spitalicesc cu desene de sosele gri si masini era lipita de ciment. Parea curata. Priveam hipnotizata desenele cautand dincolo de aparente un plan general… care sa cuprinda toata confuzia si in care sa capat sens. Sa capat sens EU. Plecasem din Cipru. Bun! Dar CE CAUTAM ACOLO?! Ce era AIA?

– Hai vino intra in casa, curaj. Ce-ai ramas asa?! – se mira ea de inmarmurirea mea pe care cu dificultate o ascundeam. Imi dezlipisem ochii de pe strazile de pe mocheta si as fi vrut sa-i inchid, sa dau click pe repede inainte… sa ma trezesc peste cativa ani poate un copac… sau poate o carte… ceva in care as fi dat un sens existentei. Mi-a trebuit intr-adevar curaj sa ridic ochii spre ea.

El unde e? – am intrebat eu sperand ca aparitia lui fermecatoare de zana buna va risipi cu o vraja respiratia mea de om bolnav.

– El doarme… e obosit se culca tarziu in fiecare zi… lasa o sa-ti explice el… – inchidea un ochi in timp ce mintea mea o lua la goana dupa un tren pe care-l scapasem demult.

– Ah lucreaza – am baiguit eu ca sa zic ceva. Auzi te superi daca ies afara sa fumez o tigara?

Eram pregatita sa ma adaptez oricaror conditii dar nu si la ridicol. Ridicolul socheaza ca un pumn in plex. Nu mai poti respira pentru ca te ineci vomitand prostia din tine. Simtul ridicolului este o lectie dura dar are ca efect o mahmureala puternica; nu poti gandi clar, nu esti coerent, nu poti actiona cum trebuie. Iti trebuie timp sa elimini toxinele si sa ai mintea din nou limpede.

Ridicolul din aceasta situatie era de genul cea mai patetica telenovela cu sfarsit burlesc si lipsit de logica. Daca mi-as fi ingropat capul in tarana as fi avut un final mai just. Presimtirile mele sumbre dinainte ca el sa-si faca aparitia in ceva ce fusese odata un trening, extraordinar de verde, un verde rece si neprietenos, si foarte larg, si de asemenea inainte sa ma socheze cu bretonul lui pe care si-l pieptana hotarat inspre radacina nasului – de altfel in rest tunsoare castron – ar fi trebuit sa ma puna pe jar si sa fug… din nou… dar obosisem.

Asa ca evaluam intr-o stare de perplexitate si cu o stranie autodistructiva curiozitate situatia in care ma aflam… viitorul… prezentul si de asemenea trecutul…

Am stat asa muta si dupa ce a aparut el… pe care nu-l mai vazusem de ani… si muta am locuit acolo acele luni… pentru ca tacerea te ajuta sa auzi alte glasuri ce-ti vorbesc… iar daca tu vorbesti… nu le mai auzi.

Am incercat sa-mi sflefuiesc urechea ca sa aud cele mai sofisticate soapte… rugaciunea mea era sa capat raspunsul la intrebari… ce s-a intamplat cu trecutul meu? de ce ma pierdusem si de ce ma ratacisem timp de atatia ani? unde eram eu? cine eram? unde mergeam? ce cautam?

Vroiam sa se termine o data pentru totdeauna acea scena penibila pe care imi jucasem viata… asa cum obisnuiam punand totul pe o carte… stiam ca se va sfarsi intr-un final… in ciuda incercarilor mele de a-l regasi pe el… de a-l re-construi frumos… finalul a fost mai patetic si mai prost decat capul ingropat in tarana – mai tarziu am inteles de ce eram atrasa in mod decisiv de epitafurile morbide de pe mormintele din cimitirul vesel…

Aici eu ma odihnesc/ Gogea George ma numesc/Foaie verde sangerel/ Fost-am fecior tinerel/ Din a mea copilarie/ Bicicleta-mi placea mie/ Iata ce mi s-a-ntamplat/ Cu cutitu ma taiat/ Si pe loc am reposat/ Tu moarte cu urat nume/ Ca tanar m-ai dus din lume/ Ca viata mi-o luai/ La 22 de ani…

“…un val prin care nu putem străbate cu privirea,

păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,

de nu vedem nimic din ce-i aievea”