Category Archives: despre un sfarsit

intre noi trei

Standard

Straina si departe de mine departe de tine intre noi doi nu sunt decat fantasmele ce ne apropie nu pot fi eu insami si nu ma pot da cu totul tie dar tu, tu poti si esti tu fara sa te dai cu totul mie. Triunghiul perfect intre mine, tine, si fantasmele noastre se farama in mii de cuvinte fara aparenta legatura cand incerc sa te-nteleg cand incerci sa ma-ntelegi. Intre noi n-a fost decat iluzie, o simt si simt falsitatea cand spui te iubesc. Imi inghit gandurile plec in camera cealalta sa-mi asez capul pe perna langa cel de-al treilea. Care ma ia in brate asa cum ma iei tu care-mi spune ca ma iubeste asa cum imi spui tu care ma asteapta asa cum tu nu m-astepti. Despre viciu nu vorbesc caci nu e nevoie caci el este viciul meu si eu copila lui. Ma pregatesc si-l astept cu flori ca pe o mireasa si nu mi-e teama sa-i spun ca-l vreau sa fie al meu asa cum mi-e teama sa-ti spun tie. Apoi doua lacrimi mi se scurg pentru ca stiu ca tu esti tu… si eu sunt eu… Intind mana sa te ating cu atingerea mea de mama devotata ratata si corpul tau ia forma de caramida si degetele mele pipaie un zid rece si ochii mei varsa lacrimi pentru ochi straini pentru iluzii pierdute si iubiri irosite. Nu stiu cu cine te culci, nu stiu pe cine doresti, nu stiu unde pleci noaptea. Ma uit la un pachet nou si inceput cu prezervative si-mi spun ca nu sunt eu aceea, noi nu folosim. Paradoxal fantezia povestilor tale infidele ma excita. Si ma duc in camera de langa imi pun capul pe perna langa cel de-al treilea si ma masturbez cu gandul la tine. Imi curge o lacrima si o las sa curga. Ma intreb ce fel de orgasm a mai fost si asta. Cel de langa mine ma mangaie usor, cel de-al treilea ma va mangaia mereu. Iti sunt infidela ca si tu. Dar te tradez cu tine. Peretii iau forma de paienjenis iar eu imi voi oferi un buchet de flori.

Image

Advertisements

nedumerire

Standard

m-am intors din drum inapoi la tine pentru ca te-am auzit strigandu-ma de departe.

glasul tau tremura de dor si disperare si de singuratate si dorinta si ma vroiai inapoi si te-am crezut.

si am crezut ca te-am regasit si am sperat si te-am lasat sa ma ai dar te-am pierdut iar si m-am pierdut si pe mine odata cu tine.

am plecat din nou, dar m-am uitat pe mine acolo, zidita in peretii casei tale.

daca eu sunt acolo inca, atunci eu cine sunt??

sfarsit si patetic

Standard

Cand am intrat in casa mi-am izbit ochii de un labirint. Un labirint de amintiri, haine hartii servetele carti cearceafuri cutii de carton rufe ce asteptau sa fie spalate in masina aruncate gramada si printre care iti pierdeai mintile cautand cu disperare sa scapi. Era ca si cum cineva iti golise pubela de deseuri interioare inconstiente chiar la picioarele tale. O biblioteca folosita drept spatiu de depozit pentru materiale plastice, celulozice si textile  acoperea peretele de la intrare, o alta te sfida obraznic drept in fata, crescuta parca din pamant in mijlocul camerei si ascunzand un fel de masa-birou pe care se gaseau intr-un haos perfect jucarii, creioane hartii borcane caiete o pisica ce motaia  intr-o cutie de plastic peste niste cearceafuri curate care asteptau sa-si gaseasca un loc de odihna intr-un dulap fantoma sau pe pat… Pisica rosie indiferenta si perfect adaptabila… Minunata.

O mocheta de cauciuc de un verde spitalicesc cu desene de sosele gri si masini era lipita de ciment. Parea curata. Priveam hipnotizata desenele cautand dincolo de aparente un plan general… care sa cuprinda toata confuzia si in care sa capat sens. Sa capat sens EU. Plecasem din Cipru. Bun! Dar CE CAUTAM ACOLO?! Ce era AIA?

– Hai vino intra in casa, curaj. Ce-ai ramas asa?! – se mira ea de inmarmurirea mea pe care cu dificultate o ascundeam. Imi dezlipisem ochii de pe strazile de pe mocheta si as fi vrut sa-i inchid, sa dau click pe repede inainte… sa ma trezesc peste cativa ani poate un copac… sau poate o carte… ceva in care as fi dat un sens existentei. Mi-a trebuit intr-adevar curaj sa ridic ochii spre ea.

El unde e? – am intrebat eu sperand ca aparitia lui fermecatoare de zana buna va risipi cu o vraja respiratia mea de om bolnav.

– El doarme… e obosit se culca tarziu in fiecare zi… lasa o sa-ti explice el… – inchidea un ochi in timp ce mintea mea o lua la goana dupa un tren pe care-l scapasem demult.

– Ah lucreaza – am baiguit eu ca sa zic ceva. Auzi te superi daca ies afara sa fumez o tigara?

Eram pregatita sa ma adaptez oricaror conditii dar nu si la ridicol. Ridicolul socheaza ca un pumn in plex. Nu mai poti respira pentru ca te ineci vomitand prostia din tine. Simtul ridicolului este o lectie dura dar are ca efect o mahmureala puternica; nu poti gandi clar, nu esti coerent, nu poti actiona cum trebuie. Iti trebuie timp sa elimini toxinele si sa ai mintea din nou limpede.

Ridicolul din aceasta situatie era de genul cea mai patetica telenovela cu sfarsit burlesc si lipsit de logica. Daca mi-as fi ingropat capul in tarana as fi avut un final mai just. Presimtirile mele sumbre dinainte ca el sa-si faca aparitia in ceva ce fusese odata un trening, extraordinar de verde, un verde rece si neprietenos, si foarte larg, si de asemenea inainte sa ma socheze cu bretonul lui pe care si-l pieptana hotarat inspre radacina nasului – de altfel in rest tunsoare castron – ar fi trebuit sa ma puna pe jar si sa fug… din nou… dar obosisem.

Asa ca evaluam intr-o stare de perplexitate si cu o stranie autodistructiva curiozitate situatia in care ma aflam… viitorul… prezentul si de asemenea trecutul…

Am stat asa muta si dupa ce a aparut el… pe care nu-l mai vazusem de ani… si muta am locuit acolo acele luni… pentru ca tacerea te ajuta sa auzi alte glasuri ce-ti vorbesc… iar daca tu vorbesti… nu le mai auzi.

Am incercat sa-mi sflefuiesc urechea ca sa aud cele mai sofisticate soapte… rugaciunea mea era sa capat raspunsul la intrebari… ce s-a intamplat cu trecutul meu? de ce ma pierdusem si de ce ma ratacisem timp de atatia ani? unde eram eu? cine eram? unde mergeam? ce cautam?

Vroiam sa se termine o data pentru totdeauna acea scena penibila pe care imi jucasem viata… asa cum obisnuiam punand totul pe o carte… stiam ca se va sfarsi intr-un final… in ciuda incercarilor mele de a-l regasi pe el… de a-l re-construi frumos… finalul a fost mai patetic si mai prost decat capul ingropat in tarana – mai tarziu am inteles de ce eram atrasa in mod decisiv de epitafurile morbide de pe mormintele din cimitirul vesel…

Aici eu ma odihnesc/ Gogea George ma numesc/Foaie verde sangerel/ Fost-am fecior tinerel/ Din a mea copilarie/ Bicicleta-mi placea mie/ Iata ce mi s-a-ntamplat/ Cu cutitu ma taiat/ Si pe loc am reposat/ Tu moarte cu urat nume/ Ca tanar m-ai dus din lume/ Ca viata mi-o luai/ La 22 de ani…

“…un val prin care nu putem străbate cu privirea,

păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,

de nu vedem nimic din ce-i aievea”

inteleg… nu-l regreti pe paunescu

Standard

…dar n-ai sa ai tu talentul lui, cam asta e problema. nu e singurul om de cultura care a calcat si-n strachini. iti pot da exemple din toate perioadele istorice de oameni celebri care au ramas celebri desi au facut si compromisuri. el va ramane celebru… tu nu.
mai mult decat atat cunosc pe cineva care ii va fi pe veci recunoscatoare pt ca a avut un accident, si-a rupt coloana la ski si intamplator era si el acolo si fara s-o cunoasca s-a ocupat personal de spitalizare, cu elicopter cu doctori si cu toata treaba. tipa era doar o studenta pe vremea aia. paunescu avea o inima vibranta – nu vezi asta prea des.
e adevarat ca e un personaj controversat, insa el chiar a fost un idealist… un visator… ceea ce de asemenea e rar printre noi…
de asemenea problema e ca iti arogi dreptul sa intri cu bocancii in orice chiar daca nu intelegi. cine esti tu?

ce vise ai?

o palma data dupa un an jumate

Standard

mi-a trebuit mai mult de-un an ca sa te dau jos de pe piedestal, rememorand si revazand toata perioada din romania, mai precis din luna august incepand, dupa ce te-ai mutat la c…, realizand ce s-a intamplat foarte tarziu… cand tu erai prins intr-o alta legatura si eu credeam cu naivitate ca eu sunt de vina in toata relatia sau ca parintii tai te influenteaza… si minciunile tale stupide ah… lipsa de “coaie” de a-mi spune adevarul… de a-ti asuma adevarul… de a recunoaste privindu-ma in ochi… ce faze urate mi-ai facut… problema ta consta in faptul nu de a fi imatur… ci de a nu fi barbat… credeam ca te-ai schimbat in cei 5 ani de cand te cunoasteam… dar faptul de a-l minti pe celalalt ti-a ramas infipt in carne… asta nu tine de imaturitate ti-am zis…

in cipru si chiar aici inca mai plangeam dupa tine… inca ma invinovateam… inca ma mai gandeam la toate greselile mele… ma gandeam ca si faptul de a-ti cere sa-ti asumi casatoria a fost o greseala hahaha ce proasta ce naiva… acum pentru mine nu mai insemni nimic… esti ca un prieten care m-a lucrat pe la spate si pe care nu vreau sa-l mai vad si nu vreau sa mai aud de el… ma dezgusti… iar ca barbat pt felul in care ai reactionat… si multe altele… nu esti decat o “pussy”… expresie folosita pt a-i desemna pe ne-barbati.

singurul lucru care ma intereseaza acum este divortul… cat mai repede cat mai urgent… si da sunt in stare sa le trimit scrisori si poze alor tai… daca te mai tii atarnat mult de mine… poate daca afla ca ai fost insurat cu mine vor grabi lucrurile… pt ca mi-au trebuit aproape doi ani sa ies din groapa depresiei si sa ajung in faza vindecatoare a “maniei”… stiu ca n-o sa-ti fac mare rau cu scrisorile dar macar voi avea satisfactia personala de a sti ca, in cele din urma, te-am ajutat sa depasesti blocajul de a vorbi cu ei… puiule mic

acum poate iti explici de ce nu mai raspund politeturilor tale.
esti fake.