Category Archives: ei picteaza

“nopti albe…”

Standard

Simt nevoia sa dorm mai mult, dar nu am timp de somn.

Dimineata ma scol devreme sa imi incep lucrul obisnuit, si pana seara la 8 muncesc. Dupa care ma retrag in camera mea, super obosita, dar emotionata de parca m-as duce la o intalnire cu amantul. Deschid laptopul ca si cand as deschide ferestrele catre lume. Laptopul incepe instant sa reia povestirea… ah unde ramasesem… era Malaiele in Puricele… sau Pitis in Nopti Albe, indragostit si pur… ce noapte… ce incantare… sa umbli… sa ratacesti asa de unul singur printr-un  Petersburg pustiu… sau povestea cu Sindbad… sau Eugenia Voda tocmai asculta intamplari spuse de Dem sau Dinica sau pastorul-acrobat adventist decide sa-si taie sfoara ce-l leaga de creationism… sau Pintea este Printul Maskin… cum poate fi atat de bun…

… ce poate fi mai frumos pentru un visator ca mine?…

Imi reiau creioanele si desenez, ignorand lumina chioara… o sa vad maine ce-a iesit. Maine poate cumpar lampa. Cu ochii la hartie si urechile in povesti, uneori nu mai aud vocile din laptop. De aceea cand ma culc, tarziu in noapte, trag de buton inapoi, sa-mi mai zica o data.

Dulce clipa cand ma cuibaresc in plapuma, cand adorm ascultand povestea. Tarziu, inca n-as vrea sa adorm pentru ca n-am terminat de ascultat. N-am terminat de citit, n-am terminat de desenat. O ce noapte… ce noapte… visez… o, nu, nu ma pot intoarce acasa… nu pot! Atata stralucire.. atata… Nu trebuie sa ma mai gandesc, trebuie pur si simplu sa adorm. Maine o iau de la capat.

Amar si crud momentul cand telefonul isi suna alarma de dimineata. Am incercat sa-l indulcesc cat am putut: o melodie lenta, calma, telefonul pus sub perna, sa-l aud ca prin vis, sa nu ma trezesc brusc,sa fie ca o soapta repetata, ca o mangaiere calda de mama inainte de trezire.

Ciudat totusi si paradoxal, desi intre mine si carti sau lumea literara sau artistica exista o relatie de parinte-copil, cartile nu m-au ajutat sa cunosc mai bine lumea in care traiesc (ba uneori dimpotriva),  ci doar pe mine insami, si doar partial. Eu, ca o lume intreaga, sa privesc in mine in sufletul meu, da… sa dau frau liber fantasmelor… da… dar nu sa cunosc lumea in general. M-au ajutat sa-mi descopar lumea din mine, dar nu sa ma adaptez mai usor. Mi-au aratat calea evadarii din realitate in nesecata fantezie, caci uneori realitatea era mai monstruoasa decat bestia din poveste.

De ce spun ca doar partial m-au ajutat sa ma cunosc, pentru ca adevaratul meu potential creator a avut nevoie de adaptarea mea la realitatea in care traiesc pentru a se manifesta.

Dezadaptarea mea la realitate a avut consecinta o proiectie periculoasa a propriei mele lumi in ceilalti, in intreaga lume. Cu alte cuvinte fabricam iluzii pe metru patrat. Ce a avut drept urmare esecuri si nostalgii. Apoi m-am invinovatit multa vreme pentru ce am pierdut in viata, pentru toate greselile. Acum cand reiau sirul amintirilor inca am tendinta sa ma trag de urechi pentru ce am facut sau pentru ce n-am facut. Insa am invatat sa ma port mai cu mila cu mine insami. Conflictul din mine era intre ce vroiam sa fac si ce puteam sa fac… Caci am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac!

Am inteles mai tarziu ca mi-au trebuit anii acestia de suferinta pentru a evolua. Sa presupunem ca m-as fi trezit brusc cu vise indeplinite, atunci cand eram foarte tanara. Ce as fi facut cu ele? Le-as fi pretuit eu cum se cuvine? In ce s-ar fi transformat relatia mea cu mine si relatia mea cu ceilalti? Cum m-ar fi ajutat implinirea propriilor vise sa ma adaptez realitatii si sa ma impac cu mine? M-ar fi ajutat? Convingerea mea este ca nu.

Realizarea unei dorinte nu te ajuta neaparat sa evoluezi.

Traim aproape inconstient ani de zile. Sub impulsurile si dorintele noastre si subjugati de lumea noastra interioara, de noi insine.

Subjugati si fermecati de noi insine, prea fascinati de noi sa putem privi in jur.

Cand am scris aici in blog cu catva timp in urma ca propria mea viata nu ma mai farmeca, m-a cuprins apoi tristetea; pentru ca am afirmat asta descoperind durerea unei despartiri de mine insami. De ceea ce eu numeam lumina si culoarea vietii mele.

Insa azi am inteles; acopera minunile din tine ca sa vezi minunile din afara ta.

Cand eram copil vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, judecam ca un copil. Cand am devenit matur, m-am lasat de cele copilaresti.

Inchid cu greu ochii noaptea zbatandu-ma intre sunetele vocilor din laptop si oboseala trupului.

Si gandurile mele se transforma in vise.

Dar maine seara… maine seara…

despartire

Advertisements

experimentez

Standard

Experimentez o noua tehnica – pastelul.

Pana acum doar ulei, carbune si creioane cerate.

Ti s-a intamplat vreodata sa te framante o intrebare mult timp, poate luni de zile, poate ani, nerostita niciodata, si indiferent de rutina din fiecare zi si indiferent de cat de des ti-o amintesti sau nu, ea sa astepte intr-un colt al mintii tale tacuta la panda, si cand ai o clipa de ragaz sa ti s-arate din nou  si sa nu-ti dea pace niciodata? Si chiar daca nu vorbesti cu nimeni despre asta tu sa stii ca intrebarea iti incatuseaza mintea cu soaptele ei?

Si apoi dupa mult timp cand poate deja ai renuntat sa mai cauti un raspuns sa traiesti experienta mistica a iluminarii?

Am gasit o carte acum vreo luna sau doua. O frunzarisem in magazin si am hotarat in cele din urma s-o cumpar. Apoi nu i-am dat prea multa importanta, abandonand-o pe un raft din camera. In cele din urma dupa un timp din plictiseala am inceput s-o citesc.

Si dupa primele pagini mi-au dat lacrimile.

Uneori ti se pare ca esti singur. Nu-l vezi insa pe cel de dincolo, pe celalalt.

Sa desenezi nu este in realitate mare lucru; ce vezi este problema. Si pentru a vedea trebuie sa gasesti o cale de acces catre imaginile din tine pe care s-o deschizi oricand vrei tu; sa vezi cu ochii mintii, sa te setezi pe modul vizual de perceptie. Celalalt creier. Cel care nu vorbeste, care n-are nevoie de cuvinte. Si atunci vei vedea lucrurile diferit.

despre dragoste

Standard

Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.


carte de vise 3

Standard

deci nu-mi vine sa cred m-am visat cu un creion infipt in cap, intrase prin tampla dreapta si iesise prin cea stanga. asteptam sa mor stiam c-o sa mor dar ma purtam normal vorbeam povesteam dar eram obosita cineva mi-a zis stai linistita uite acum o sa se-ntample, iti apar cercuri negre in jurul ochilor ah inchide ochii uite acuma…

si mi s-a facut frica.

carte de vise 2

Standard

este ceva ce ai lasat in urma, valetul de ghinda, ce poate fi cu ochi negri sau albastri, dar e brunet… sau a fost…  e ceva de care vrei sa scapi, fugi departe sau vrei sa ingropi, dar o sa te urmareasca toata viata, caci purtam cu noi greselile noastre.

o femeie iti vrea binele, dar e departe si n-o sa va intalniti prea curand.

ti-e teama de un drum de seara si ti-e dor de un drum lung.

ai pierdut ceva rar si n-o sa gasesti usor calea inapoi.

carte de vise 1

Standard

eu am un vis maret; sa studiez pictura, sa vand tablouri ca sa traiesc, sa pictez. din start renunt la atelier, cata vreme pot picta si-n camera. stiu ca-i toxic, de altfel verisoara bunicii mele, pictorita si ea, a murit de ciroza, fara sa bea alcool. bunica mea zicea ca de la vopsele i s-a tras. ¨mirosurile alea au omorat-o¨. o chema ¨tanti puica¨. mai mult nu mai tin minte, decat ca avea un baiat pe nume leonard, deci nepotul bunica-mii de verisoara. din amintirile bunicii mele am aflat ca mi-am petrecut o parte din mica mea viata acolo, la pitesti, la tanti puica, printre vopsele si sevaleturi.  mie personal nu mi-a ramas decat o amintire olfactiva de casa nou zugravita… miros de var proaspat dat, un pic umed, si de uleiuri. vizual mi-am pierdut reperele copilariei din casa lui tanti puica.

parca tin minte ca avea o lada, o lavita veche, dar e o amintire asa de prafuita de parca mi s-ar parea ca as fi vazut asta intr-un film, nu in viata mea.

tanti puica ii facuse un portret bunica-mii, cand era ea tanara, imbracata intr-o rochie galbena, parca-l vad si acuma. bunica-mea l-a inramat frumos si l-a asezat in camera ei. era mare, marime naturala de bunica. stiu ca toata lumea se mira de asemanarea izbitoare dintre bunica din portret si bunica pe care o stiam noi. se mira ca tot omul mai prost, de parca n-ar fi fost normal ca o pictorita sa poata sa redea o bunica in naturaletea tineretii ei. de multa cultura ce aveam, de-aia ne miram cu totii.

aveam si noi in casa cateva tablouri de la tanti puica: unul cu capsuni pe o masa, altul cu niste flori, altul cu un peisaj, dar numai bunica avea tabloul mare cu bunica. in mintea mea de copil toate tablourile ei imi produceau un adanc respect, asa cum produce un tablou pictat naturalist pt orice admirator de arta naturalista.

stiam ca le pictase tanti puica, dar nu mi-o mai aminteam; doar bunica imi spunea ca tanti puica tare stia multe, ca ii explica toate alea, si ea o asculta. erau prietene.

dorinta mea arzatoare era sa ma intalnesc si eu cu tanti puica, sa imi explice si mie toate alea, asa cum ii explica bunicii.

dar n-am mai intalnit-o pe sarmana tanti, pentru ca a murit fara sa fie batrana.

acum ca a murit si bunica mea, eu pe cine sa mai intreb de tanti puica?

p.s. portretul de bunica tanara in rochie galbena i-a revenit tatei, dupa moartea bunicii. care l-a vandut. probabil intr-o tura de betie, cand patetismul era dat la maxim pe muzica lui fuego. ocazie cu care si-a atras anateme pe viata din partea familiei bunicii mele. bietul meu tata, de care toata lumea se scutura ca de un purice enervant.

in fine, expun aici visul nr 1: