Monthly Archives: January 2014

vis despre mumia-fetita si dama de caro

Standard

Eram eu, fratele meu, fetita lui de 12 ani, cumnata mea, stateam asezati cu totii undeva afara pe iarba, de jur imprejur case sau blocuri. In spatele nostru un morman de crengi si frunze uscate si putrezite. Cum stateam noi si vorbeam, deodata frunzele din spate incep sa se miste, ca si cand era cineva dedesubt. Ma uit si cu groaza vad ca iese de sub mormanul de frunze, ca dintr-un mormant, o fiinta. Decrepita. Era o fata de vreo 12 ani moarta, care se sculase din mormant si incepuse sa mearga. Hainele erau precum si frunzele, uscate si putrezite, totul era descompus, carnea pe alocuri uscata pe alocuri putrezita, la nivelul gatului si al obrazului se vedeau vertebrele si maxilarul, si inca ceva ciudat, ca un fel de scut de otel minuscul ii acoperea cumva barbia si gura. In loc de ochi avea gauri sau poate inca mai erau bucati ce nu putrezisera de tot, pielea de pe fata ii atarna pe alocuri fasii, dar nu erau urme de sange. Sangele se scursese demult probabil.  Ceva intre mumie si fiinta. Respingator, hidos.

Fratele meu, cumnata si fetita lor au inceput sa tipe, infricosati. Mumia umbla de colo colo ca o epava dusa de ape, nici ea nu stia unde calca si incotro, mirata si ea si parca speriata ca a ajuns nestiut cum in lumea noastra. Acest umblet al ei sovaitor precum un om ce tocmai a orbit provoca in spectator o spaima atat de mare, incat nu doreai decat sa fugi rupand pamantul doar la gandul ca te-ar putea atinge.

Interesant este ca eu eram singura care nu ma simteam inspaimantata si incercam sa-i linistesc pe ai mei: “nu va face nimic, stati calmi”, iar ei vroiau sa fuga dar in primele momente erau pur si simplu paralizati si se holbau la ea.

In mersul ei haotic aceasta creatura a ajuns langa o femeie si a inceput sa se atinga de ea, de fusta ei, sa se agate de ea, sa o miroasa si sa-si miste capul asa cum un bebelus intoarce capul dupa sanul mamei lui. Atunci le-am zis alor mei: VEDETI NU VREA DECAT SA SUGA, O CAUTA PE MAMA EI, ca si cand as fi vrut sa-i linistesc, sa le spun ca nu e periculoasa, ca nu ne vrea raul, ca era doar o fiinta disperata.

Dar ai mei erau asa de speriati ca au luat-o la goana, am gasit o casa, am intrat in ea, si am incuiat usa.

ACUM NU MAI ARE CE SA VA FACA, le-am zis. NU ARE CUM SA INTRE AICI. STATI LINISTITI.

Acest vis m-a trezit la 5 dimineata. Atat de mult m-am gandit la acea faptura din vis, cu sentimente amestecate de mila si repulsie si teama si deznadejde,  incat n-am mai putut sa adorm.

Cine sa fi fost oare??

(Asta de cand am inteles de curand cum iti reconstruiesti masca dupa o lovitura grea de la viata. Adica ajungi pe o treapta anterioara a dezvoltarii personalitatii tale.)

Sa fi fost doamna mea de caro??

DSCF5723 copy

dama de caro

Advertisements

o discutie despre femei si barbati, intre doi oameni

Standard

– Buna ce faci?
– Bine, sunt pe la Cluj, tu?
– Pai si eu pe langa Cluj.
– Cat de langa?
– La o zmucitura de aripa de delfin.
– Ti-o fi hackarit cineva aripa.
– Nu stiu nimic de asta, oricum de e asa, pentru fapta va avea si rasplata.
– Pai care fapta draga? Cine a uitat sa iti deie rasplata?
– Vorbeam de cei ce se ocupa cu hackaritu. Cine sa uite? A uitat cineva? Toate la timpul lor.
– Si eu care ziceam c’o sa ne iubim macar virtual…
– Ce vrei sa spui?
– Pai as vrea sa ne iubim macar virtual, un masaj virtual mai intai. Ca daca nu mere virtual, nu mere nici real.
– Inteleg. Si eu sunt cam de aceeasi parere. In sensu ca daca nu mere nici real, nu mere nici virtual…
– Ha ha! Nu suna rau chestia asta. Dar cum totu’ se petrece in cap… de acolo as incepe…
– Ca sa inceapa din cap e nevoie de o imagine. Eu de la imagine as incepe.
– De la un imago, corect. Dar el e o constructie voluntara oarecum. Depinde mult si ceea ce pun eu acolo. De exemplu azi-noapte am avut un vis s in el mi-a aparut o reprezentare perfecta a unei dorinte. M-am trezit cu simtamantul ca e greu sa te bati cu fantasma care e tot pe imagine construita. As fi dat aproape orice pentru fantasma aceea. Simtamantul acela de implinire, de totalitate, bate aproape orice as putea trai in viata reala. Or asta e problema umana comuna
– Viitorul pe care-l arata visul este cel care am vrea sa se realizeze. Este evident ca e o dorinta. Care e voluntara pt ca o doresti tu. Imaginea depinde de ceea ce doresti, asta am vrut sa spun.
– Mda dar din nefericire nu poate fi ceva de viitor. Si nici cu vreo dorinta nu a avut legatura.
– Realizare nedeghizata de dorinta, vise de tip infantil pe care adultul le are din ce in ce mai rar haha
– Nu. Eu vreau doar sa spun ca am inteles ca as putea alege fericirea in iluzia fantasmei. Dar ca asta tot nevroza s-ar numi. Deci lucrul cu imago-urile are cel putin 2 fetze…
– Simtamantul acela de implinire de care spui nu poate sa ti-l dea decat dragostea.
–  Da, dragostea, dar o dragoste perfecta, m-am trezit mistuit de acea dragoste. Am avut o discutie cu cineva azi care a zis ca fructul neascultarii din Eden a fost acela ca Eva s-a sexuit cu diavolul. Nu a fost chip sa ajungem la alta concluzie hahaha!
– Asa? Dar diavolul e masculin sau feminin?
– Pai Eva era cu un serpalau banuiesc…  Practic dupa acea discutie am realizat ce inseamna sa te lovesti de zidul convingerii.  De zidul convingerii bazate pe iluzie.
– Asa si barbatul Adam era voaiarist si se uita la filme porno. Misto concluzie.
– Culmea parerea asta apartine unei doamne venerabile.
– Da, deci totul era compromis inca de la inceput haha!
– Oamenii prefera o relatie anume cu iluzia, cu fantasma, cu minciuna. S-a concluzionat ca eu is bun de gura, dar Eva tot si’a tras-o cu sarpele!
– In vis este vorba de ceea ce preferi tu nu de ce prefera ceilalti.
– Nu,  oamenii se dilesc silently eu macar sunt lucid…
– Nu este nici o problema, de te lovesti de fantasma si vei cadea dezamagit, vei reusi sa-ti reconstruiesti apoi masca si imaginea ta proprie pe cale regresiva, recunoscand absurditatea dorintei, te vei resemna devenind mai tolerant cu tine insuti, vei cadea in capcana de a te margini sa nu mai crezi in ce credeai si sa fii multumit cu traiul mediocru… e o cale normala de reintoarcere pe o treapta inferioara haha
– Nu cultiv fantasmele dar multi da… Ha ha da, argumente gen the wall street wolf.  Sau avocatul diavolului
– Nicidecum. E un proces normal. Dar reconstruindu-ti in asa fel persona si adaptandu-te noii situatii, nu inseamna ca sufletul tau nu-si va rade intr-o zi de acest viclesug. Deci vezi nu mai sunt avocatul diavolului deja.
– Precum zicea ala: cand eu voi fi in ferrari tu te vei afla in masina ta ieftina alaturi de o femeie urata.  Cam astea sunt argumentele infractorului: tu de ce nu furi pen’ca sa ai bani ca mine.
– Tot de fantasme e vorba si la ala
–  Pai ala chiar le a pus in practica. Sigur ca pe infractiune: care nu apuca loc, se multumeste cu imaginea. De ce crezi tu ca se duc femeile dupa mafioti?
– Se duc pt ca cred ca-si cauta tatal sau pe Tatal. Probabil o fi vreun act religios in ritualul lor de imperechere cu mafiotii, de-aia. Nu sti ca unii cred ca avem un gol in noi si acest gol se numeste gol dupa divinitate?
– Nu cred ca stii prea multe despre femei. Adica le stii la suprafatza
– Oh asa este, eu cum sunt in situatia jenanta de a nu fi nici femeie nici barbat s-ar putea sa nu stiu mai nimic.
– Am remarcat ca multe femei au aceasta cunoastere de suprafata. Desi logic prin introspectie s-ar deduce ca ar sti mai mult.
– Cred ca nu-s eu cea care nu stiu… Despre barbati s-ar putea sa nu stiu prea multe, e adevarat. Desi si aici ma indoiesc. Ce e clar pentru mine si nu inteleg multi barbati e ca femeia intotdeauna va fi in cautare de eroul ei. Figura dominatoare, calauzitoare, inspiratoare, paterna. Intr-un cuvant tatal.
– Bine pricepui io ca tu iti cauti eroul dar nu se aplica la toate. Asta ce zici tu descrii doar tipare sociale.
– Da? Absolut toate cuplurile pe care le-am cunoscut au marea problema a negasirii eroului. Nemultumiri ce deriva din asta si alte probleme, dezamagiri, frustrari, incercari de reconciliere si in cele din urma fuga dupa altul care ar parea erou. Sau ramane doar fantasma, daca nu o vor pune in practica. Asta e femeia.
– E abordare bunicica, tu nu stai chiar rau cu intuitia desi proiectezi mult dar nu excesiv. Moderat. Nu sti cum se zice, pentru lacatus toata lumea e un cui! Deci ce-ar fi ea pentru un pictor?  Pai simpl: un tablou, o imagine. Dar tocmai pentru a vedea intreaga pictura ai nevoie de mine. Ca tipologie.
– Asa? Si pictorul nu e si el e o femeie sau un barbat?
– Sigur ca te vei incuraja ca vezi totul la fel de bine si singura Dar stii bine ca nu e asa. sau poate fi cine stie….
– Iar daca te referi la noi doi este destul de greu de decodificat ceea ce s-a intamplat intre noi. Am incercat sa descifrez dar a fost prea complicat asa ca am renuntat…
– A fost un timp cand am avut impresia ca tu ai putea fi expresia animei mele, pentru ca stii sa deschizi gura, dar argumentezi dincolo de ceea ce eu vad optim. Adica imi place ca o femeie sa aiba logos dar nu in exces…
– Eu cred ca ar trebui poate sa te intrebi ce inseamna pt tine femeia.
– Pai cred ca e vorba de proportii si de compatibilitate. Posibil ca tu sa ai nevoie de un barbat cu mai putin logos sau pur si simplu sa fi fost posedata de animus.
– Hahaha doar atat? Eu cred ca e mai mult decat atat. Se spune ca un barbat se va purta in acelasi fel cu femeia lui si o va trata in acelasi fel in care a tratat-o si pe mama lui. Cred ca e acel teatru din copilarie de care vorbeai chiar tu odata. Fiecare in cuplu trebuie sa-si joace rolul pe care nu l-a putut juca pana la capat in copilarie. Cred ca de acolo sunt problemele.
–  Pai eu am adorat-o pe mama Si la un moment dat am fost aproape convins ca te poti suprapune pe imaginea ei
– Sunt convinsa ca ai adorat-o. Dar ce ai adorat la ea? Din cate stiu nu a avut cele mai inalte scoli, desi a fost o femeie buna. Poate acelasi lucru cauti si tu?  Eu sunt ceea ce sunt si mai complicata de atat…
– Scoala nu a fost determinanta pentru acele vremuri si anima nu are de-a face cu asta. E vorba ca mama avea latura asta aiurita pe care o ai tu. Dar era si f pragmatica.
– Te iubea mult nu? Cat de mult te proteja? Cat de mult avea grija de tine? Eu nu-s nici macar pragmatica.
– Hmmmm… Nu te vezi tu. Femeile toate au un soi de pragmatism.
– Sunt incredibil de inconstienta la capitolul asta. Eu sunt un artist si incerc sa arat in tot ceea ce fac si traiesc arta mea astfel ca artistul sa iasa din mine.
– Bine esti la urma urmei un om idealist. Dar si pragmatic. Dar e corect, cumva nu te cunosc indeajuns de bine.
– Iti spun, nu sunt asa, imi pare rau sa te dezamagesc… un om pragmatic se gandeste la viitorul lui practic. Am avut si am multi prieteni asa si stiu ce inseamna.
– Pragma inseamna actiune nu materialism.
– Eu nici nu stiu ce masina conduci, nu stiu cat e salariul mediu, nu stiu cum pot sa castig mai mult, si nici nu ma intereseaza, nu ma gandesc la lucrurile astea, ce am facut pana acum am facut pt ca a trebuit sa-mi dezvolt aceasta imagine ca sa SUPRAVIETUIESC.
– Deci tu descrii utilitarianismul. Asta cu supravietuirea e ok. You are a survivor.
– Eu cred ca tu spui ca femeile au un pragmatism pt ca mama ta l-a avut, asta e ideea.  Bine acuma probabil ca fara pragmatism nici nu putem trai in lumea asta.
– Nu, la mama pragatismul a fost atipic. Poate intr-un anume sens ca si la tine, dar, precum ziceam, nu te cunosc suficient pentru a ma considera in masura sa fiu cert in anumite opinii.
– Iar ce observ acum la mine e ca intr-adevar motivul pt care nu mai sunt interesata de relatii este ca ii vad pe barbati in tipare (si pe femei la fel) sunt in jurul meu multe paternuri ce se repeta la nesfarsit, e ca o nebunie incredibil, toate sunt la fel, e ca si cum omenirea repeta aceeasi greseala la nesfarsit, la nivel de rase, de natiuni, de sex.
– Ha ha poate fi un motiv suficient.Dar de te ndeamna, de te cheama/ tu ramai la toate rece. Pai cam asa. Vedem acelasi film Alte guri aceeasi gama.
– Crezi ca ala care a scris barbatii de pe marte femeia de pe venus ce a vrut sa spuna? Nu ca suntem diferiti, ci ca suntem la fel, orice am face, blocati in relatii nefunctionale, marginiti si mediocri negand forta inconstientului. O societate mare compusa din oameni minunati inseamna un animal mare, nerod si violent
– Mmmm eu cred ca asta e marea provocare. M-am intrebat adesea de ce ar sta 2 fiinte totalmente diferite impreuna
E ca protonii in mijlocul nucleului unui atom. Forta tare ii poate tine impreuna pe doi oameni opusi. Forta tare din fizica se numeste dragoste la unii.
– Am priceput eu, ramane sa definesti ce e dragostea. Dar chiar de o sa-i gasesti o definitie acceptabila, n-ai cum sa-i faci sa devina una si aceeasi fiinta. Trebuie sa le respecti individualitatea.
– Barbatul si femeia nu au prea multe in comu.n Nu pare a fi fair sa le ceri convietuiasca. Pai nu stiu mai e ca o scoala, cam ca una de corectie, dar scoala. Aici intervine chestia interesanta dupa parerea mea: cu cat sunt mai opusi cu atat se atrag mai mult.  Daca pui doi muti impreuna: nada, niente. Iar aia cu vor deveni una nu la depersonalizare se refera.
– Asa cum nici protonii si neutronii nu se unesc intre ei, nici opusurile si contrariile de pe pamantul asta nu se vor contopi.
–  Pai poti face tu o masina din juma trabant si juma mercedes?
– Ah! Cine e trabantul si cine e mercedesul? Ce sa inteleg de aici? Si ce vrei sa spui cu asta cu contrariile care cu cat sunt mai opuse cu atat se atrag mai mult? Daca tu esti prea destept, iti trebuie una f proasta…
– Ha ha as vrea eu.
– Stiu ca ai vrea dar nu poti ignora diferentele. Ignorarea individualului duce la sufocarea lui, la exterminare. Si tocmai asta e si ideea  sunt prea dominatoare ca femeie  si asta e ceea ce nu-ti place, fiindca incerc sa te domin.
– Nu, culmea nu e asta. Tarziu mi-am dat seama ca la tine cine trece de primul strat e un winner La tine se trece greu de stratul de protectie. Dar probabil pe cat de cinic e acesta, pe atat e de ok omul din launtru.  Acu’, daca te gandesti, a fost o adaptare necesara Altfel te destructurai.
– Da, inteleg. In situatii anormale reactionam anormal.
– Nu cred ca am fost f bun la a trece de acel strat. La care se adauga si gafe nepermise pe care le-am facut
– Nici eu prea buna in a trece de stratul tau haha.
– Dar tu cumva ai trecut.
– Nu e nimic, m-am adaptat. Ceea ce simt acum e ca-s destul de aproape de nebunie nu stiu ce o face sa nu izbucneasca.
– Inteleg ce zici dar tine de tine incotro vrei sa o iei.
– Adica am revelatii de exemplu deodata mi se pare ca stiu prea multe si ca nu ma mai asteapta nimic nou sub soare, vad foarte clar tiparele si pe cei care colcaie in ele ca viermii si care au senzatia ca traiesc, intru in psihologia lor f usor si le influentez mintile.
– Ai ajuns intr-o faza mai lucida a vietii. Si depinde de tine ce vrei sa faci in aceasta etapa.
– Lucrez mereu pe mai multe fronturi iar daca e sa ma apar trebuie sa scot multe masti la inaintare…
–  Cam obositor.
– Da, foarte de aceea prefer sa stau singura majoritatea timpului si sa nu vad pe nimeni cand am liber, sa pictez.
–  Trebuie sa iti creezi contextul in care sa te poti relaxa un pic dincolo de pictura. Nu neaparat si rapid.
–  Numai pictand ma ajuta sa ma exprim cine sunt cu adevarat. Si cine sunt… un om obisnuit, chiar simplu, care cauta sa inteleaga tainele picturii, care-s un infinit la numar, iar chiar ca pictor sunt mediocru insa ceva mai puternic de mine ma cheama sa deslusesc teoria culorii. Deocamdata am inteles faza cu contrastul de cantitate, iti dai seama, dupa atatia ani. Si cel de calitate in suprafete mari, ochiul se odihneste pe culori nesaturate.
— Mai mergi la cursurile alea?
– Da dar nu de acolo am invatat am citit eu teoria contrastelor si am practicat-o.
– Pai de unde?
– Am gasit carti pe net. Ei nu mi-au spus.
– Pot sa te caut cand ajung inapoi acasa?
– Ca prieteni?
– Pai ca ce vrei tu.
– Chestia e: eu nu mai rasfat pe nimeni. Eu vreau sa fiu rasfatata si adorata.
– Ti-am zis ca tu ai deja un loc in inima mea.
– De aceea stiu ca nu se poate sa cer la omenire asta dar eu stiu ca-s o comoara. Insa nu ma mai intereseaza daca omenirea ma accepta sau nu. Pana la urma desi va trebui sa ma accepte, pt o perioada, cat mai sunt in viata.
– Pai omenirea iti va oferi poate si asta, trebuie un pic de rabdare.
– Eu nu merit ce mi-a facut tatal meu, m-a minimalizat tot timpul si m-a subapreciat. Nu a avut habar vreodata cat de inteligenta si fantastica sunt eu, eu sunt un bun de pret, ceea ce el nu a stiut si nu a inteles.
– Erau vremurile tampite dar parintii nostri ne-au iubit in ciuda unor aparente. Tu vei putea sa il ierti intr-o zi pe deplin.
– Nu, n-ai inteles, l-am si iertat. Dar ce nu pot eu sa mai accept la ALTII e sa ma subaprecieze, sa-mi jigneasca inteligenta, sa ma trateze cum ma trata el. Eu il ajut oricand cat poti ajuta un alcoolic, dar acum eu sunt cea importanta, nu el, si nu mai permit nimanui sa-mi minimalizeze importanta. Eu am dat doar exemplul lui. Am gresit ca am acceptat dar eram copil si n-aveam alta alegere ca ma batea, dar eu merit mult mai mult decat aceasta atitudine! Nu e vb de iertare aici.
–  Daca tu zici ca l-ai iertat deplin, asa e, nu am de unde sti decar de la tine. Normal ca meriti mai mult
– Dar ce a facut cu mine nimeni nu poate schimba de aici mi s-au tras toate asa ca nu mai pot accepta sa nu mai fiu adorata ca o regina hahaha! Ba mai mult…
– Inteleg…
– Eu am fost un copil extrem de inteligent si sensibil.  Foarte precoce, primul protret extraordinar de bine mi=a iesit pe la 12-13 ani, venise un doctor la noi care mai si picta si sculpta si a inceput sa-mi dea lectii de desen dupa ce a vazut portretul. Ala a fost singurul meu profesor de desen cand am fost copil, el imi spunea sa fac aia cu patratelele sa imi iasa imaginea exact dar eu am facut fara, pe foaie alba, pur si simplu, arata ca o sculptura in ghips, umbre, penumbre, lumini, volum, linii, tot.
– Su ce ai facut cu el? Cu portretul
– E pe la mama prin Romania cred, era portretul ei dintr-o poza, cand era tanara.
– E super daca il mai aveti.
– Da, e pe un bloc de desen, cred ca mai e pe acasa. Ca doar nu le-am luat cu mine cand am plecat din tara in Cipru.
–  Super daca il mai ai. Cand fugeai tu de tine in Cipru adica?
– Eu chiar cred ca sunt pe undeva un geniu de unde si revelatiile asa de clare pe care le am uneori, ca niste sclipiri, de aia imi si place sa fiu singura; eu sunt stapana si sclav.
– Ha ha cooool!
– Profu meu din austria mi-a scris ca-s un geniu, adica la evaluare, dar pacat ca nu prea ii acord credit, ca am din Van Gogh, dar pe undeva are dreptate.
– Pau de ce sa nu-i acorzi?
– Ca nu picteaza asa bine, ca nu le are cu teoria culorilor, cand i-am zis ca trebuie sa respectam legile culorii a zis ca el e artist, ca nu respecta nici o lege, ca e liber in arta sa faca ce vrea dar teoria culorii e sfanta. Artistul trebuie sa se miste liber in conformitate cu aceasta teorie iarcine o incalca incalca si armonia.
– Nu le-o avea cu teoria dar poate e in masura sa evalueze.
– El e o adevarata enciclopedie, dar m-a dezamagit cu asta. E ca si in muzica. Nu sti notele, nu canti!
– La la la….
–  Da mai, normal ca poti sa canti, dar te numesti urechist. Ce, Beethoven nu se simtea liber in muzica sa faca ce vrea? Dar trebuia sa respecte niste legi, armonie, punct contrapunct.
– Banuiesc. Pai daca arta e matematica.
– In ce cheie canti? Sol, la, mai sus, mai jos? Trebui sa te hotarasti. Ori e asa, ori e altfel. Nu poti sa canti in toate cheile deodata. Ssa si cu culorile. Nu poti sa le pui pe toate, nu iese.
– Or fi si niste legi, ce sa zic…
– Asa e, eu o aseman cu matematica, tre sa calculezi tot timpul si in plus tre sa respecti legea contrastelor. Acum trebuie sa plec, nu mai pot sa stau. Ce as vrea de la tine sa-mi scrii intr-una din zile ce crezi despre mine. Una din caracteristicile de baza ale barbatului este ca nu ia in serios femeia. Sa-mi scrii.
– I will

the big escape

the big escape