vis despre mumia-fetita si dama de caro

Standard

Eram eu, fratele meu, fetita lui de 12 ani, cumnata mea, stateam asezati cu totii undeva afara pe iarba, de jur imprejur case sau blocuri. In spatele nostru un morman de crengi si frunze uscate si putrezite. Cum stateam noi si vorbeam, deodata frunzele din spate incep sa se miste, ca si cand era cineva dedesubt. Ma uit si cu groaza vad ca iese de sub mormanul de frunze, ca dintr-un mormant, o fiinta. Decrepita. Era o fata de vreo 12 ani moarta, care se sculase din mormant si incepuse sa mearga. Hainele erau precum si frunzele, uscate si putrezite, totul era descompus, carnea pe alocuri uscata pe alocuri putrezita, la nivelul gatului si al obrazului se vedeau vertebrele si maxilarul, si inca ceva ciudat, ca un fel de scut de otel minuscul ii acoperea cumva barbia si gura. In loc de ochi avea gauri sau poate inca mai erau bucati ce nu putrezisera de tot, pielea de pe fata ii atarna pe alocuri fasii, dar nu erau urme de sange. Sangele se scursese demult probabil.  Ceva intre mumie si fiinta. Respingator, hidos.

Fratele meu, cumnata si fetita lor au inceput sa tipe, infricosati. Mumia umbla de colo colo ca o epava dusa de ape, nici ea nu stia unde calca si incotro, mirata si ea si parca speriata ca a ajuns nestiut cum in lumea noastra. Acest umblet al ei sovaitor precum un om ce tocmai a orbit provoca in spectator o spaima atat de mare, incat nu doreai decat sa fugi rupand pamantul doar la gandul ca te-ar putea atinge.

Interesant este ca eu eram singura care nu ma simteam inspaimantata si incercam sa-i linistesc pe ai mei: “nu va face nimic, stati calmi”, iar ei vroiau sa fuga dar in primele momente erau pur si simplu paralizati si se holbau la ea.

In mersul ei haotic aceasta creatura a ajuns langa o femeie si a inceput sa se atinga de ea, de fusta ei, sa se agate de ea, sa o miroasa si sa-si miste capul asa cum un bebelus intoarce capul dupa sanul mamei lui. Atunci le-am zis alor mei: VEDETI NU VREA DECAT SA SUGA, O CAUTA PE MAMA EI, ca si cand as fi vrut sa-i linistesc, sa le spun ca nu e periculoasa, ca nu ne vrea raul, ca era doar o fiinta disperata.

Dar ai mei erau asa de speriati ca au luat-o la goana, am gasit o casa, am intrat in ea, si am incuiat usa.

ACUM NU MAI ARE CE SA VA FACA, le-am zis. NU ARE CUM SA INTRE AICI. STATI LINISTITI.

Acest vis m-a trezit la 5 dimineata. Atat de mult m-am gandit la acea faptura din vis, cu sentimente amestecate de mila si repulsie si teama si deznadejde,  incat n-am mai putut sa adorm.

Cine sa fi fost oare??

(Asta de cand am inteles de curand cum iti reconstruiesti masca dupa o lovitura grea de la viata. Adica ajungi pe o treapta anterioara a dezvoltarii personalitatii tale.)

Sa fi fost doamna mea de caro??

DSCF5723 copy

dama de caro

o discutie despre femei si barbati, intre doi oameni

Standard

– Buna ce faci?
– Bine, sunt pe la Cluj, tu?
– Pai si eu pe langa Cluj.
– Cat de langa?
– La o zmucitura de aripa de delfin.
– Ti-o fi hackarit cineva aripa.
– Nu stiu nimic de asta, oricum de e asa, pentru fapta va avea si rasplata.
– Pai care fapta draga? Cine a uitat sa iti deie rasplata?
– Vorbeam de cei ce se ocupa cu hackaritu. Cine sa uite? A uitat cineva? Toate la timpul lor.
– Si eu care ziceam c’o sa ne iubim macar virtual…
– Ce vrei sa spui?
– Pai as vrea sa ne iubim macar virtual, un masaj virtual mai intai. Ca daca nu mere virtual, nu mere nici real.
– Inteleg. Si eu sunt cam de aceeasi parere. In sensu ca daca nu mere nici real, nu mere nici virtual…
– Ha ha! Nu suna rau chestia asta. Dar cum totu’ se petrece in cap… de acolo as incepe…
– Ca sa inceapa din cap e nevoie de o imagine. Eu de la imagine as incepe.
– De la un imago, corect. Dar el e o constructie voluntara oarecum. Depinde mult si ceea ce pun eu acolo. De exemplu azi-noapte am avut un vis s in el mi-a aparut o reprezentare perfecta a unei dorinte. M-am trezit cu simtamantul ca e greu sa te bati cu fantasma care e tot pe imagine construita. As fi dat aproape orice pentru fantasma aceea. Simtamantul acela de implinire, de totalitate, bate aproape orice as putea trai in viata reala. Or asta e problema umana comuna
– Viitorul pe care-l arata visul este cel care am vrea sa se realizeze. Este evident ca e o dorinta. Care e voluntara pt ca o doresti tu. Imaginea depinde de ceea ce doresti, asta am vrut sa spun.
– Mda dar din nefericire nu poate fi ceva de viitor. Si nici cu vreo dorinta nu a avut legatura.
– Realizare nedeghizata de dorinta, vise de tip infantil pe care adultul le are din ce in ce mai rar haha
– Nu. Eu vreau doar sa spun ca am inteles ca as putea alege fericirea in iluzia fantasmei. Dar ca asta tot nevroza s-ar numi. Deci lucrul cu imago-urile are cel putin 2 fetze…
– Simtamantul acela de implinire de care spui nu poate sa ti-l dea decat dragostea.
–  Da, dragostea, dar o dragoste perfecta, m-am trezit mistuit de acea dragoste. Am avut o discutie cu cineva azi care a zis ca fructul neascultarii din Eden a fost acela ca Eva s-a sexuit cu diavolul. Nu a fost chip sa ajungem la alta concluzie hahaha!
– Asa? Dar diavolul e masculin sau feminin?
– Pai Eva era cu un serpalau banuiesc…  Practic dupa acea discutie am realizat ce inseamna sa te lovesti de zidul convingerii.  De zidul convingerii bazate pe iluzie.
– Asa si barbatul Adam era voaiarist si se uita la filme porno. Misto concluzie.
– Culmea parerea asta apartine unei doamne venerabile.
– Da, deci totul era compromis inca de la inceput haha!
– Oamenii prefera o relatie anume cu iluzia, cu fantasma, cu minciuna. S-a concluzionat ca eu is bun de gura, dar Eva tot si’a tras-o cu sarpele!
– In vis este vorba de ceea ce preferi tu nu de ce prefera ceilalti.
– Nu,  oamenii se dilesc silently eu macar sunt lucid…
– Nu este nici o problema, de te lovesti de fantasma si vei cadea dezamagit, vei reusi sa-ti reconstruiesti apoi masca si imaginea ta proprie pe cale regresiva, recunoscand absurditatea dorintei, te vei resemna devenind mai tolerant cu tine insuti, vei cadea in capcana de a te margini sa nu mai crezi in ce credeai si sa fii multumit cu traiul mediocru… e o cale normala de reintoarcere pe o treapta inferioara haha
– Nu cultiv fantasmele dar multi da… Ha ha da, argumente gen the wall street wolf.  Sau avocatul diavolului
– Nicidecum. E un proces normal. Dar reconstruindu-ti in asa fel persona si adaptandu-te noii situatii, nu inseamna ca sufletul tau nu-si va rade intr-o zi de acest viclesug. Deci vezi nu mai sunt avocatul diavolului deja.
– Precum zicea ala: cand eu voi fi in ferrari tu te vei afla in masina ta ieftina alaturi de o femeie urata.  Cam astea sunt argumentele infractorului: tu de ce nu furi pen’ca sa ai bani ca mine.
– Tot de fantasme e vorba si la ala
–  Pai ala chiar le a pus in practica. Sigur ca pe infractiune: care nu apuca loc, se multumeste cu imaginea. De ce crezi tu ca se duc femeile dupa mafioti?
– Se duc pt ca cred ca-si cauta tatal sau pe Tatal. Probabil o fi vreun act religios in ritualul lor de imperechere cu mafiotii, de-aia. Nu sti ca unii cred ca avem un gol in noi si acest gol se numeste gol dupa divinitate?
– Nu cred ca stii prea multe despre femei. Adica le stii la suprafatza
– Oh asa este, eu cum sunt in situatia jenanta de a nu fi nici femeie nici barbat s-ar putea sa nu stiu mai nimic.
– Am remarcat ca multe femei au aceasta cunoastere de suprafata. Desi logic prin introspectie s-ar deduce ca ar sti mai mult.
– Cred ca nu-s eu cea care nu stiu… Despre barbati s-ar putea sa nu stiu prea multe, e adevarat. Desi si aici ma indoiesc. Ce e clar pentru mine si nu inteleg multi barbati e ca femeia intotdeauna va fi in cautare de eroul ei. Figura dominatoare, calauzitoare, inspiratoare, paterna. Intr-un cuvant tatal.
– Bine pricepui io ca tu iti cauti eroul dar nu se aplica la toate. Asta ce zici tu descrii doar tipare sociale.
– Da? Absolut toate cuplurile pe care le-am cunoscut au marea problema a negasirii eroului. Nemultumiri ce deriva din asta si alte probleme, dezamagiri, frustrari, incercari de reconciliere si in cele din urma fuga dupa altul care ar parea erou. Sau ramane doar fantasma, daca nu o vor pune in practica. Asta e femeia.
– E abordare bunicica, tu nu stai chiar rau cu intuitia desi proiectezi mult dar nu excesiv. Moderat. Nu sti cum se zice, pentru lacatus toata lumea e un cui! Deci ce-ar fi ea pentru un pictor?  Pai simpl: un tablou, o imagine. Dar tocmai pentru a vedea intreaga pictura ai nevoie de mine. Ca tipologie.
– Asa? Si pictorul nu e si el e o femeie sau un barbat?
– Sigur ca te vei incuraja ca vezi totul la fel de bine si singura Dar stii bine ca nu e asa. sau poate fi cine stie….
– Iar daca te referi la noi doi este destul de greu de decodificat ceea ce s-a intamplat intre noi. Am incercat sa descifrez dar a fost prea complicat asa ca am renuntat…
– A fost un timp cand am avut impresia ca tu ai putea fi expresia animei mele, pentru ca stii sa deschizi gura, dar argumentezi dincolo de ceea ce eu vad optim. Adica imi place ca o femeie sa aiba logos dar nu in exces…
– Eu cred ca ar trebui poate sa te intrebi ce inseamna pt tine femeia.
– Pai cred ca e vorba de proportii si de compatibilitate. Posibil ca tu sa ai nevoie de un barbat cu mai putin logos sau pur si simplu sa fi fost posedata de animus.
– Hahaha doar atat? Eu cred ca e mai mult decat atat. Se spune ca un barbat se va purta in acelasi fel cu femeia lui si o va trata in acelasi fel in care a tratat-o si pe mama lui. Cred ca e acel teatru din copilarie de care vorbeai chiar tu odata. Fiecare in cuplu trebuie sa-si joace rolul pe care nu l-a putut juca pana la capat in copilarie. Cred ca de acolo sunt problemele.
–  Pai eu am adorat-o pe mama Si la un moment dat am fost aproape convins ca te poti suprapune pe imaginea ei
– Sunt convinsa ca ai adorat-o. Dar ce ai adorat la ea? Din cate stiu nu a avut cele mai inalte scoli, desi a fost o femeie buna. Poate acelasi lucru cauti si tu?  Eu sunt ceea ce sunt si mai complicata de atat…
– Scoala nu a fost determinanta pentru acele vremuri si anima nu are de-a face cu asta. E vorba ca mama avea latura asta aiurita pe care o ai tu. Dar era si f pragmatica.
– Te iubea mult nu? Cat de mult te proteja? Cat de mult avea grija de tine? Eu nu-s nici macar pragmatica.
– Hmmmm… Nu te vezi tu. Femeile toate au un soi de pragmatism.
– Sunt incredibil de inconstienta la capitolul asta. Eu sunt un artist si incerc sa arat in tot ceea ce fac si traiesc arta mea astfel ca artistul sa iasa din mine.
– Bine esti la urma urmei un om idealist. Dar si pragmatic. Dar e corect, cumva nu te cunosc indeajuns de bine.
– Iti spun, nu sunt asa, imi pare rau sa te dezamagesc… un om pragmatic se gandeste la viitorul lui practic. Am avut si am multi prieteni asa si stiu ce inseamna.
– Pragma inseamna actiune nu materialism.
– Eu nici nu stiu ce masina conduci, nu stiu cat e salariul mediu, nu stiu cum pot sa castig mai mult, si nici nu ma intereseaza, nu ma gandesc la lucrurile astea, ce am facut pana acum am facut pt ca a trebuit sa-mi dezvolt aceasta imagine ca sa SUPRAVIETUIESC.
– Deci tu descrii utilitarianismul. Asta cu supravietuirea e ok. You are a survivor.
– Eu cred ca tu spui ca femeile au un pragmatism pt ca mama ta l-a avut, asta e ideea.  Bine acuma probabil ca fara pragmatism nici nu putem trai in lumea asta.
– Nu, la mama pragatismul a fost atipic. Poate intr-un anume sens ca si la tine, dar, precum ziceam, nu te cunosc suficient pentru a ma considera in masura sa fiu cert in anumite opinii.
– Iar ce observ acum la mine e ca intr-adevar motivul pt care nu mai sunt interesata de relatii este ca ii vad pe barbati in tipare (si pe femei la fel) sunt in jurul meu multe paternuri ce se repeta la nesfarsit, e ca o nebunie incredibil, toate sunt la fel, e ca si cum omenirea repeta aceeasi greseala la nesfarsit, la nivel de rase, de natiuni, de sex.
– Ha ha poate fi un motiv suficient.Dar de te ndeamna, de te cheama/ tu ramai la toate rece. Pai cam asa. Vedem acelasi film Alte guri aceeasi gama.
– Crezi ca ala care a scris barbatii de pe marte femeia de pe venus ce a vrut sa spuna? Nu ca suntem diferiti, ci ca suntem la fel, orice am face, blocati in relatii nefunctionale, marginiti si mediocri negand forta inconstientului. O societate mare compusa din oameni minunati inseamna un animal mare, nerod si violent
– Mmmm eu cred ca asta e marea provocare. M-am intrebat adesea de ce ar sta 2 fiinte totalmente diferite impreuna
E ca protonii in mijlocul nucleului unui atom. Forta tare ii poate tine impreuna pe doi oameni opusi. Forta tare din fizica se numeste dragoste la unii.
– Am priceput eu, ramane sa definesti ce e dragostea. Dar chiar de o sa-i gasesti o definitie acceptabila, n-ai cum sa-i faci sa devina una si aceeasi fiinta. Trebuie sa le respecti individualitatea.
– Barbatul si femeia nu au prea multe in comu.n Nu pare a fi fair sa le ceri convietuiasca. Pai nu stiu mai e ca o scoala, cam ca una de corectie, dar scoala. Aici intervine chestia interesanta dupa parerea mea: cu cat sunt mai opusi cu atat se atrag mai mult.  Daca pui doi muti impreuna: nada, niente. Iar aia cu vor deveni una nu la depersonalizare se refera.
– Asa cum nici protonii si neutronii nu se unesc intre ei, nici opusurile si contrariile de pe pamantul asta nu se vor contopi.
–  Pai poti face tu o masina din juma trabant si juma mercedes?
– Ah! Cine e trabantul si cine e mercedesul? Ce sa inteleg de aici? Si ce vrei sa spui cu asta cu contrariile care cu cat sunt mai opuse cu atat se atrag mai mult? Daca tu esti prea destept, iti trebuie una f proasta…
– Ha ha as vrea eu.
– Stiu ca ai vrea dar nu poti ignora diferentele. Ignorarea individualului duce la sufocarea lui, la exterminare. Si tocmai asta e si ideea  sunt prea dominatoare ca femeie  si asta e ceea ce nu-ti place, fiindca incerc sa te domin.
– Nu, culmea nu e asta. Tarziu mi-am dat seama ca la tine cine trece de primul strat e un winner La tine se trece greu de stratul de protectie. Dar probabil pe cat de cinic e acesta, pe atat e de ok omul din launtru.  Acu’, daca te gandesti, a fost o adaptare necesara Altfel te destructurai.
– Da, inteleg. In situatii anormale reactionam anormal.
– Nu cred ca am fost f bun la a trece de acel strat. La care se adauga si gafe nepermise pe care le-am facut
– Nici eu prea buna in a trece de stratul tau haha.
– Dar tu cumva ai trecut.
– Nu e nimic, m-am adaptat. Ceea ce simt acum e ca-s destul de aproape de nebunie nu stiu ce o face sa nu izbucneasca.
– Inteleg ce zici dar tine de tine incotro vrei sa o iei.
– Adica am revelatii de exemplu deodata mi se pare ca stiu prea multe si ca nu ma mai asteapta nimic nou sub soare, vad foarte clar tiparele si pe cei care colcaie in ele ca viermii si care au senzatia ca traiesc, intru in psihologia lor f usor si le influentez mintile.
– Ai ajuns intr-o faza mai lucida a vietii. Si depinde de tine ce vrei sa faci in aceasta etapa.
– Lucrez mereu pe mai multe fronturi iar daca e sa ma apar trebuie sa scot multe masti la inaintare…
–  Cam obositor.
– Da, foarte de aceea prefer sa stau singura majoritatea timpului si sa nu vad pe nimeni cand am liber, sa pictez.
–  Trebuie sa iti creezi contextul in care sa te poti relaxa un pic dincolo de pictura. Nu neaparat si rapid.
–  Numai pictand ma ajuta sa ma exprim cine sunt cu adevarat. Si cine sunt… un om obisnuit, chiar simplu, care cauta sa inteleaga tainele picturii, care-s un infinit la numar, iar chiar ca pictor sunt mediocru insa ceva mai puternic de mine ma cheama sa deslusesc teoria culorii. Deocamdata am inteles faza cu contrastul de cantitate, iti dai seama, dupa atatia ani. Si cel de calitate in suprafete mari, ochiul se odihneste pe culori nesaturate.
— Mai mergi la cursurile alea?
– Da dar nu de acolo am invatat am citit eu teoria contrastelor si am practicat-o.
– Pai de unde?
– Am gasit carti pe net. Ei nu mi-au spus.
– Pot sa te caut cand ajung inapoi acasa?
– Ca prieteni?
– Pai ca ce vrei tu.
– Chestia e: eu nu mai rasfat pe nimeni. Eu vreau sa fiu rasfatata si adorata.
– Ti-am zis ca tu ai deja un loc in inima mea.
– De aceea stiu ca nu se poate sa cer la omenire asta dar eu stiu ca-s o comoara. Insa nu ma mai intereseaza daca omenirea ma accepta sau nu. Pana la urma desi va trebui sa ma accepte, pt o perioada, cat mai sunt in viata.
– Pai omenirea iti va oferi poate si asta, trebuie un pic de rabdare.
– Eu nu merit ce mi-a facut tatal meu, m-a minimalizat tot timpul si m-a subapreciat. Nu a avut habar vreodata cat de inteligenta si fantastica sunt eu, eu sunt un bun de pret, ceea ce el nu a stiut si nu a inteles.
– Erau vremurile tampite dar parintii nostri ne-au iubit in ciuda unor aparente. Tu vei putea sa il ierti intr-o zi pe deplin.
– Nu, n-ai inteles, l-am si iertat. Dar ce nu pot eu sa mai accept la ALTII e sa ma subaprecieze, sa-mi jigneasca inteligenta, sa ma trateze cum ma trata el. Eu il ajut oricand cat poti ajuta un alcoolic, dar acum eu sunt cea importanta, nu el, si nu mai permit nimanui sa-mi minimalizeze importanta. Eu am dat doar exemplul lui. Am gresit ca am acceptat dar eram copil si n-aveam alta alegere ca ma batea, dar eu merit mult mai mult decat aceasta atitudine! Nu e vb de iertare aici.
–  Daca tu zici ca l-ai iertat deplin, asa e, nu am de unde sti decar de la tine. Normal ca meriti mai mult
– Dar ce a facut cu mine nimeni nu poate schimba de aici mi s-au tras toate asa ca nu mai pot accepta sa nu mai fiu adorata ca o regina hahaha! Ba mai mult…
– Inteleg…
– Eu am fost un copil extrem de inteligent si sensibil.  Foarte precoce, primul protret extraordinar de bine mi=a iesit pe la 12-13 ani, venise un doctor la noi care mai si picta si sculpta si a inceput sa-mi dea lectii de desen dupa ce a vazut portretul. Ala a fost singurul meu profesor de desen cand am fost copil, el imi spunea sa fac aia cu patratelele sa imi iasa imaginea exact dar eu am facut fara, pe foaie alba, pur si simplu, arata ca o sculptura in ghips, umbre, penumbre, lumini, volum, linii, tot.
– Su ce ai facut cu el? Cu portretul
– E pe la mama prin Romania cred, era portretul ei dintr-o poza, cand era tanara.
– E super daca il mai aveti.
– Da, e pe un bloc de desen, cred ca mai e pe acasa. Ca doar nu le-am luat cu mine cand am plecat din tara in Cipru.
–  Super daca il mai ai. Cand fugeai tu de tine in Cipru adica?
– Eu chiar cred ca sunt pe undeva un geniu de unde si revelatiile asa de clare pe care le am uneori, ca niste sclipiri, de aia imi si place sa fiu singura; eu sunt stapana si sclav.
– Ha ha cooool!
– Profu meu din austria mi-a scris ca-s un geniu, adica la evaluare, dar pacat ca nu prea ii acord credit, ca am din Van Gogh, dar pe undeva are dreptate.
– Pau de ce sa nu-i acorzi?
– Ca nu picteaza asa bine, ca nu le are cu teoria culorilor, cand i-am zis ca trebuie sa respectam legile culorii a zis ca el e artist, ca nu respecta nici o lege, ca e liber in arta sa faca ce vrea dar teoria culorii e sfanta. Artistul trebuie sa se miste liber in conformitate cu aceasta teorie iarcine o incalca incalca si armonia.
– Nu le-o avea cu teoria dar poate e in masura sa evalueze.
– El e o adevarata enciclopedie, dar m-a dezamagit cu asta. E ca si in muzica. Nu sti notele, nu canti!
– La la la….
–  Da mai, normal ca poti sa canti, dar te numesti urechist. Ce, Beethoven nu se simtea liber in muzica sa faca ce vrea? Dar trebuia sa respecte niste legi, armonie, punct contrapunct.
– Banuiesc. Pai daca arta e matematica.
– In ce cheie canti? Sol, la, mai sus, mai jos? Trebui sa te hotarasti. Ori e asa, ori e altfel. Nu poti sa canti in toate cheile deodata. Ssa si cu culorile. Nu poti sa le pui pe toate, nu iese.
– Or fi si niste legi, ce sa zic…
– Asa e, eu o aseman cu matematica, tre sa calculezi tot timpul si in plus tre sa respecti legea contrastelor. Acum trebuie sa plec, nu mai pot sa stau. Ce as vrea de la tine sa-mi scrii intr-una din zile ce crezi despre mine. Una din caracteristicile de baza ale barbatului este ca nu ia in serios femeia. Sa-mi scrii.
– I will

the big escape

the big escape

a strange toast to him

Standard

Me to hiM

today i said to myself, “what if i would go to maison du people in st gilles and i will have a beer. st gilles, with that old church which dominating all over the place, with the marocan snack on the other side making the best coffee from bxl or the tasty meat-pie, with the cheap market with such crazy memories i used to make fun about… and to go across on a bruxeloise street, to find a maison bruxelois, old style and un-refurbished (my favorite)… to find a friend of mine, an old friend of mine i once shared with maybe my deepest thoughts…

what if, i said, and there i went, and what do you think, i said to myself, i will drink a beer and i will give an imaginary and grateful toast to the memory of my old but never forgotten friend, to the memory of our time spent together, to whom i confided all my sensibility, all my vulnerability, to whom i confided once maybe all about me, with no restriction.

and here i was, paying a beer, going outside holding my beer, finding a chair and a table, sitting on the chair, enjoying my beer, asking myself, while i was enjoying my solitaire beer, “nevertheless, anA, what was so attractive about this man, what made you so taken up with him, what was the similarity with your father which made you so crazy about… because only the subconscious could have such a force towards you… so the similarity should exists… somewhere…

and i remembered… (guess what it came to my mind?) such a crazy thing, like your black table, a squat red tomato, and me bending on that black table, and you there dominating me, and what else, me in that movie studio, sucking you and your sperm all over my face… and i said again, stunned… WHY?

and while i was enjoying all of these crazy thoughts, what do you thing, just into my sight, ten meters away, walking across the empty market, with a black backpack (the same?!) on the back, with the same big steps, the same rumpled hair, the same concerned air, the same arrogant but vulnerable look… walking next to a shorter friend… it was, yOU. In that moment I stared at you, like you stare at a ghost, and your mind clears all the intellect in the next second and brings up only the instincts, and YOU DONT KNOW. I said WTF is this, and i watched you while you moved away, with that short friend of you along, and my mind was so empty. Of thoughts.

so strange, i said, and i couldnt move, keeping asking myself if there is any truth that if you think very deep about someone, he will appear. so how deep were my thoughts about you?

and in about 2 minutes of being astonished, that ghost of you and your short friend showed up again, holding a bike aside.

i looked at the old clock of the old church across the street of the maison du people bar. it was 20.45. outside – dark. people around – looking like normal and enjoying. just next to my side – two young men talking loud in flemish. looking again for you, your bike and your short friend of you… all disappeared in the dark. a deja-vù feeling overcame me. crazy thoughts: does still have the big black table, does he live in the same old maison where once we ve met. suddenly i felt cold. so cold that my legs began to shake. After my legs i couldnt control my hands’ shudder. After my hands i couldnt control my body shudder. My all body. My heart. I stood up shuddering. Collected my bag, my hands, and my legs. Started walking towards the tram.

today i was in st gilles. to give a toast to an imaginary friend. ive been there. dont know why.

His replay

it’s strange indeed you know… i’ve been thinking about you more than usually this last week, i’ve dreamt about you the other night (can’t remember the content), i often drive close to where i last know that you lived and i wonder if you live there still, today at 6:30pm, driving my bike close to that place, i wondered and imagined seeing you, there, call you or ring at your door and have a beer, like if we were still familiar, and lately i was surprised to have delicious forbidden fantasies with you as a heroine.
And also, i wonder why we don’t stay in touch. I’d prefer to be not that distant.
B.

After reading his answer

deciding that people i really love i should allow them to get closer to me. but keep the distance too. and i cried.

Btw

I think i havnt seen hiM in more than 1 year…

DSCF5528 copy

Two chorists

cine sunt… azi

Standard

Imi devine din ce in ce mai evident faptul ca pictura pentru mine e ca un amant gelos si complet. Ea tine loc de amant, de prieten, de tata, de frate, de mama si imi cere sa fiu langa ea tot timpul. Am scris mai demult ca eu cu ea avem o relatie speciala, ca uneori sunt dezamagita de ea si frustrata (ca si ea de mine probabil) ca uneori o parasesc pentru o perioada ca sa ma reintorc intotdeauna ca atunci cand te intorci la o veche dragoste de la care nu ti-ai luat ramas bun, careia nu i-ai adresat ultima soapta, cea mai importanta, ultima intrebare, ultima clipire de suflet, unde n-ai reusit sa spui totul, desi stiai in adancul tau ca ai multe de spus. Ca atunci cand esti mic si ai multa dragoste in tine dar nu poti s-o spui si nu poti s-o stii decat plangand, certand sau respingand. O dragoste mai mare decat tine.

Nu stiu de ce e asa, vorba lui maica-mea cand a aflat ca si cea de-a doua mea relatie serioasa cu un barbat nu a mers si cand m-a intrebat in naivitatea si speranta ei zadarnica: “Dar de ce mama? De ce asa?” Nu detin raspunsuri, astept si eu sa le aflu.

Una din intrebarile care ma  bantuie cand si cand este si de ce nu mai vreau nici o relatie “reala”, ci numai pictura. De ce imi inchid telefonul in fiecare weekend si nu fac altceva decat sa pictez. Devin din ce in ce mai selectiva nu doar cu barbatii, ci si cu prietenii sau cunostintele sau orice sau oricine intra in contact cu mine. Miros prostia dupa chip si primele gesturi fapt ce are ca urmare rabufnirea unei revolte ce atinge ultima nota a unui NU isteric. Pana si hrana, si bautura, am ajuns sa le selectez cu mare atentie.  Mi se pare ca incep sa recunosc din ce in ce mai multe tipare in oamenii de langa mine, mi se pare ca realitatea mi se infatiseaza in toata splendoarea ei banala si previzibila sublima ori grotesca, si ca ca atare si in concluzie nimic nu iti poate ridica spiritul mai mult decat arta, si nimic nu mai merita atata atentie ca in trecut. Sentimentele mi s-au racit ca iarna. Am o stanca in loc de inima si totusi pasesc usoara ca un fulg pe drumul singuratatii. Sunt o craiasa a zapezii ce colectioneaza taine. Arta este una din taine, nu sti nici de unde vine nici unde se duce sau ce-o sa iasa, te surprinde intotdeauna, ce rari sunt oamenii care-si ridica viata la nivel de “arta”. A-ti crea viata e totuna cu a te intreba, a te deschide, a spera, a te uimi. Se creaza rar, se traieste banal in “tipare” si stereotipii… (B)anal…

DSCF5535 copy

asteptare

Ultimul meu “iubit”, acel “O” de la inceputuri, de la a carui obsesie a mea pentru el a pornit totul, pentru care intr-un fel m-am aflat aici (e bine spus “m-am aflat” atata vreme cat nici eu nu stiam prea bine la vremea aia ce anume caut in Belgia… deci iata ca dupa 4 ani si mai bine am ajuns sa… “ma aflu”, sa ma gasesc, eu pe MINE, cele doua scindari ale mele pe care le-am unit doar cu sacrificarea uneia dintre ele, cu asimilarea ei completa de catre personajul cel mai puternic… si spun asta pentru ca ma simt ca doi gemeni ce s-au cautat unul pe altul o viata intreaga si atunci cand s-au regasit, unul din ei l-a inghitit pe celalalt… ca intr-o tragedie incestuoasa sau ca in drama lui Oedip…) – asadar ultimul meu iubit, cel care a fost multa vreme o enigma pentru mine si pentru care acum AM AJUNS EU INSAMI O ENIGMA… probabil pentru ca noi oamenii reusim cu greu sa acceptam frumusetea nevazuta asadar ii respingem incontestabilul si-l invelim infrigurati in prosoapele proprii… mi-a spus…

” – Am citit despre femeile scorpion ca la maturitate devin RECI, fara sentimente”.

Ce stii tu chip de lut ce frumusete zace in mine, pe care cu toata inteligenta ta n-ai reusit s-o descoperi si s-o explorezi, desi ti-am oferit-o pe tava intr-un timp… ce pasiune si ce foc care ma mistuie si pe mine pe dinauntru? Realitatea este ca M-AI PIERDUT, stiu ca ti-e greu sa accepti si cauti greseli si justificari ca sa nu ti se naruie imaginea grandioasa despre tine insuti, dar realitatea… dupa cum am spus… a ajuns sa-mi arate din ce in ce mai multe aspecte, sa aiba incredere in mine si sa ma vada ca pe o prietena careia i se confeseaza.

Probabil ca faptul ca nu am prieteni in viata de zi cu zi, ci numai “cunostinte”, “colegi”, are ca urmare o transformare a fenomenelor, faptelor, ideilor, sau chiar a lucrurilor banale in “persoane”, e distractiv, ciudat, nastrusnic si oarecum te ajuta sa te detasezi de situatii mai mult sau mai putin dureroase, mai mult sau mai putin plictisitoare, mai mult sai mai putin complicate, sa personifici idei, fapte, fenomene… In fond… de ce nu?

De ce n-ar merita arta, pictura, sa fie trecuta la rangul de “persoana”, de “entitate cu trasaturi ce o disting ca individualitate”…  din moment ce se poate vorbi de o relatie chiar de dependenta sau de influenta, nu reciproca e adevarat, ci chiar mult mai profund decat atat, de un fel de idolatrie…

Si ti-am spus ca sunt surprinsa ca ma vezi asa, insensibila, rece, pentru ca REALITATEA este ca am multe de oferit… in special dragoste… DA! As fi dorit sa nu fi fost nevoie sa rostesc niciodata aceste cuvinte. Dar a trecut vremea cand vorbele tale ma faceau sa plang. Nu mai sunt demult un pui ranit. A avea nevoie de tine sa ma imbratisezi noaptea mi se pare patetic. Femeia care are nevoie de imbratisarea unui barbat mi se pare o femeie slaba. Adica, in fond, daca nu e, si nici n-are de unde sa fie, ce alta imagine sa-mi creez?!

DSCF5405

let it go

Te-am intrebat, draga O, tii minte, ce se intampla oare cu mine, pentru ca luasem o pauza de la pictat, ca sa vad daca nu cumva pictura e pentru mine o stare de evaziune, de a ma izola de lume, pentru ca ma gandeam ca izolarea e boala, pentru ca am pictat cu preponderenta in perioadele mele negre, fara sa excelez, stiu, cand mi-am pierdut copilul de exemplu. Si mi-ai reamintit ca eu am pictat dintotdeauna, cu mult inainte de a-l avea pe “el” si apoi de a-l pierde, inca de la primul profil al bunicului si inca de cand desenam capra, prietena mea din copilarie, cand o insoteam sa ia pranzul (sau o duceam la pascut)… si atunci ti-am raspuns ca era tot o nevoie de a ma izola, de cand am fost copil, de a fugi de lumea in care traiam, de a-mi crea lumea mea proprie… Sunt o evazionista prin excelenta (iata, mai am o relatie in viata mea, de prietenie, pe care as putea-o numi “D-na Evaziune”), am fugit de cand ma stiu, am fugit de mine insami, si iata ca m-am intalnit cu mine insami.

Si n-am nevoie de barbati… nici de tine O… am crezut ca am dar nu am, mi-am trait “teatrul copilariei”, asa cum iti place tie sa-l numesti, mi l-am trait in toate relatiile pe care le-am avut, si probabil ca fiecaruia ii e dat sa-l traiasca PANA CAND SE INTELEGE PE SINE INSUSI… e ca o samsara, o trecere prin acelasi fel de experienta iar si iar, o reintoarcere la acelasi loc pentru ca nu poti trece de nivelul asta. Eu am ajuns sa ma inteleg, in mare masura, si sa ma accept, si nu mai am nevoie de substitut de tata, NU MAI SUNT CONDAMNATA SA-MI CAUT TATAL PENTRU TOT RESTUL VIETII, s-a rupt blestemul, s-a rupt. Nici TU, nici macar tu mai poti fi “jumatatea” mea, jumatatea mea mi-am gasit-o in biata geamana care hoinarea pribeaga prin lume…

N-ai sa ma intelegi niciodata si nici nu-ti mai cer. Nu mai simt nevoia, ca atunci cand doream un suflet alaturi pe care sa-l umplu cu toata caldura mea. Cand simteam ca am atata de oferit. Acum cineva imi cere inapoi talentul pe care mi l-a dat. Mi-a soptit infiorandu-ma toata ca o sa ma stoarca de ultima picatura de viata. Si m-am inclinat in fata acestui “mister” asa cum nu m-am inclinat in fata nimanui.

Ma simt de parca as fi trait mai multe vieti…

eu

eu

profetia lui nostradamus

Standard

În cer va fi observat un foc, ce va duce după el o coadă scânteietoare. Marea stea va arde pentru şapte zile; norul va cauza apariţia a doi sori. Marele buldog va urla toată noaptea, atunci când marele pontif va schimba ţările. Ea va apare înspre nord, nu departe de Tropicul Racului (…) Va avea lungimea a şapte terenuri (…) Va scufunda mari ţări, chiar şi ruinele (…) Comete fără cozi vor umple cerul, navigând în linişte (…) Va fi o mare panică (…) Albinele vor muri, iar conducătorii vor fi neajutoraţi. Nimeni nu va recunoaşte semnele pe nisip. În timpul stelei cu coadă, trei mari prinţi vor fi făcuţi duşmani (…) Mabus va muri în curând, iar oamenii şi animalele vor muri groaznic. Deodată, răzbunarea va apărea, o sută de mâini înfometate şi însetate, atunci când va trece această cometă (…) Pământul se va cutremura foarte puternic (…) Anul marei cifre 7 se va împlini. Va apărea în perioada jocurilor măcelului, nu departe de marea vârstă milenară, atunci când morţii vor ieşi din morminte.

vis cu o batrana lesinata de marimea unui copil si cu o perna

Standard

Continutul manifest al visului:

Un magazin mic (sau farmacie), la care se ajungea urcand pe niste scari de lemn, asemanatoare cu cele pe care le am eu in casa. O batrana vrea sa urce scarile inaintea mea, ajunge sus si lesina. O ajut sa se aseze pe spate, vad langa mine sprijinite de un perete o mama (sau bunica) alaturi de o fetita. Fetita se sprijinea pe niste perne multe. O iau pe cea care era chiar sub capul ei, mica si inchisa la culoare, maro poate, dintr-un material ca un soi de catifea, si o pun sub capul batranei. Batrana avea dimensiunea unui copil. Ma uit la chipul ei si spun: “E palida. Pala”.

Descompunerea visului:

1. Scarile – de multe ori m-am gandit ca mi-e frica sa le urc sau sa le cobor, ca o sa cad si o sa ma accidentez. Scarile sunt inguste, din lemn, si dau in camera de sus. Scarile mele sunt fragile, o parte din balustrada lipseste.  Imi aduc aminte ca la cresa am de coborat si de urcat intr-una scarile, si ca una din profesoare a cazut intr-o zi si si-a rupt piciorul. Si au chemat-o la serviciu din concediu medical, cu piciorul in gips. In acelasi timp ma gandesc ca imi plac scarile intr-o casa. Simt ambivalent si placere si teama.

2. Batrana lesinata de dimensiuni foarte mici – ma gandesc la mamaia, strabunica mea, pe care o ingrijeam cand era bolnava. Apoi ma gandesc brusc la tata, care imi cere bani intruna si ca se poarta ca un copil de care trebuie sa ai grija. La Buna, bunica mea, care mereu l-a ingrijit pe tata ca pe un copil si a sfarsit mica si neajutorata, bolnava de cancer, ingrijita de mine, intinsa in pat. Ma gandesc la cealalta mamaie, de la tara, batrana si mica, la tataia care a murit bolnav de cancer, la mama care si-a cumparat cu banii pe care-i daduse el pentru doctori mancare si si-a umplut frigiderul cand  tataia murea singur in spital. Mi-e teama sa nu fiu ca mama, mi-e teama ca mama o sa fie si ea batrana si mica, si ca n-o sa am destui bani s-o ingrijesc. Alt gand care imi vine este legat de proasta relationare dintre barbati si femei de la noi din familie, ca niciodata n-am avut o imagine pea buna despre barbati.

3. Perna pe care i-am luat-o fetitei de sub cap, fetita ce statea cu mama (sau mamaia) ei.

O prima amintire legata de perna este cum stateam si eu cu mamaia mea si ma jucam cu pernele, si ea imi facea papusi pe care le lega cu cordoane si le invelea in basmale si le imbraca cu bluzite, si mie imi placeau atat de mult, ma jucam cu ele si-mi erau dragi.

Mi-a adus odata o papusa arlechin cadou, cu o fata palida, cu ochii mari si albastri si tristi, imbracat cu un costum de arlechin de catifea neagra (imi aduc aminte ca perna din vis era din catifea), cu un coif de matase pe cap si dantela alba la gat si la maneci.  Ma gandesc ca ma jucam mult cu papusile. Urmatorul gand este ca am cumparat o perna marocana frumos brodata dintr-un targ de antichitati, dar perna din vis era mai mica.

Brusc mintea mea se goleste de ganduri si am ceva ca un blanc, adica nimic, ca si cand s-ar odihni.

Imi vine in minte proverbul “sa nu te pui cu prostul ca are mintea odihnita“.

Atunci ma gandesc ca i-am considerat pe toti din neamul meu ca n-au nici o legatura cu mine, ca-s prosti, intr-un anumit sens. Ca ori sunt prosti de la natura ori sunt prosti ignoranti. Ca singura persoana cu care m-as fi inteles ar fi fost tanti Puica, pictorita, care din pacate a murit prea tanara si n-am apucat sa vorbim. Ca desi pe unii i-am iubit la nebunie, cum au fost mamaia si bunica mea, datorita bunatatii si generozitatii lor, nu mi-au satisfacut nicicand nevoile intelectuale (orice vis duce la lucruri greu de comunicat, si in unele o sa renunt la cenzura numai pt mine insami, nu si pe acest blog, desi voi incerca sa fiu cat mai deschisa).

Ma gandesc apoi ca mi-a parut mereu rau ca nu am facut parte dintr-o familie de intelectuali sau artisti. Si imi revine brusc in amintire cel mai abject episod din copilarie, cand am aflat ca varul meu de la tara G. sodomiza o oaie (sau capra), desi aveam vreo 10-12 ani pe atunci si nu stiam eu ce se intampla, totusi istoria mi-a ramas in amintire ca o cumplita degradare a omului.

Apoi ma gandesc ca preferam sa raman cu mamaia mea de la Bucuresti, decat sa ma duc la tara, unde luam bataie. Ca si mama ma batea, si ea provenea dintr-un mediu violent. Ca la tara e un mediu extrem de violent. Ca am fost prea sensibila pentru a locui la tara, desi n-am aratat-o, dar ca mereu m-am vazut diferita de ei. Ca acum nu mai tin legatura cu nici unul. Ca unul din modurile in care ma izolam in lumea mea de lumea lor era cititul, desenatul sau papusile. Ca mai aveam un alt mod, si ca acela era secretul meu. Iata:

Ca tataia avea mai multe camere la tara, asa cum se fac toate casele de acolo cu mai multe camere pentru oaspeti. Cand eram doar noi copiii, dormeam cu totii intr-o camera, noi intr-un pat si batranii in altul, dar daca veneau mai multi, unchi, matusi, atunci si numai atunci ne repartizau pe fiecare si in celelalte odai ale casei. Iar mie imi placea cu predilectie una din ele, micuta, poate cea mai micuta dintre toate, situata in partea opusa a celei in care obisnuiam sa stam, cu un gemulet mic, cu un pat cu incrustaturi de metal, cu lalele sau ingeri, cu o saltea moale si plapuma alba si primitoare. Ca inchideam usa, si ramaneam doar eu cu patul si plapuma. Ca eram cuprinsa de un soi de frenezie excitata dupa ce inchideam usa, si ma bagam in pat alaturi de plapuma, si-mi placea sa ma joc cu ea ca si cand ar fi fost prietenul meu.

Mai tarziu peste ani nu am mai vazut in plapuma un partener sexual, ci un prieten care ma imbratisa. Dar tot n-am renuntat la plapuma. Ca si acum mi-am cumparat un ursulet cu care dorm, si ca am dormit azi-noapte pe umarul lui. Ca ma simt mai bine cand dorm pe umarul lui, ca am nevoie de el ca de o perna. Ca imi place sa-mi inchipui ca ma imbratiseaza.

Gandul imi zboara la imbratisarile copiilor de la cresa, care nu sunt chiar la fel cu imbratisarile unui barbat, sa-i spun barbatul Zet, care din motive pe care inca nu le-am elucidat ma strange la piept uneori. In sensul ca la Zet simt cum opun rezistenta, poate tocmai de frica atractiei. Pentru ca ar fi o atractie interzisa, Zet fiind insurat.

4. Aici ma gandesc ca “Palida, pala” poate fi un contrast cu pielea lui inchisa, perna fiind inchisa la culoare.

Deodata imi vine in gand ca batrana mica si cu fata palida pot fi eu, copil ce imbatraneste dar care ramane copil, care are nevoie de o perna pe care sa-si sprijine capul, si ma gandesc la posibilitatea CENZURATA ca perna sa fie Zet, reprezentat printr-o perna tocmai din cauza cenzurii ce s-a impus datorita situatiei inadecvate.

Realizarea de dorinta deghizata:

1. as vrea sa-mi odihnesc capul pe umarul lui Zet

2. as vrea sa-l am pe Zet ca partener sexual, ca plapuma din copilarie, care sa ma duca pe anumite culmi (scara), si cu care sa fac sex pana lesin. Sentimentul ambivalent nutrit la vederea scarilor – placere si teama – ca si cazatura batranei ar avea sens si s-ar traduce prin semnalarea pericolului in cazul apropierii mele de dl Zet dar si a atractiei fata de el si de asemenea teama de consecinte.

LOL

vis in autobuz cu 2 copii

Standard

Continutul visului:

In autobuz. Un baiat si o fetita cu mama lor pe scaune. Vorbeau romaneste. Am inceput sa vorbesc cu ei. Autobuzul merge pe o strada frumoasa, in dreapta si stanga copaci.

Vis banal, confuz, fara afect si fara corelatie, si care surprinde. De ce vorbeau in romana daca suntem in B? Voi consemna necritic si fara cenzura ideile care-mi vin cand ma auto-observ.

Descompunerea visului:

1. Copiii: baiat si fetita.

Primul gand care-mi vine in minte in legatura cu acest vis este amintirea unui baietel care ma atinge intr-un mod foarte familiar pe brat, in timp ce coboram scarile intr-un metrou. Nu-l cunosteam, avea vreo 6-7 ani, era insotit de mama lui. Eu si mama lui incepem sa radem. O alta amintire e legata de o fetita pe care o vad de la fereastra geamului meu. Era negresa, la vreo 3-4 ani. Am deschis fereastra si am vazut-o pe ea la geamul masinii, intai se uita nedumerita la mine si un pic speriata, ma uit si eu fix la ea, apoi zambesc, ea zambeste si imi face cu mana din masina. Ii fac si eu cu mana.

Al doilea gand este legat de cenzura pe care mi-o impune constiinta de a nu lasa gandurile libere sa circule, din care cauza nu am nici o idee. Apoi ma gandesc ca nu am copii si ca nu pot sa am. Copilasii din vis nu-s ai mei. Ca F. este copilul meu dar a crescut fara mine de la 8 ani si ca intr-un fel nu a mai fost al meu si nu mai este. Ca si copiii din vis erau ai altora. Brusc ma gandesc la cenzura ca la ceva interzis si mi se face teama de ce o sa descopar inadaratul unui vis. Ca trebuie sa-mi cumpar masa, sa scriu mai confortabil. Ca mi-e frica de Alzheimer. Ca totul a inceput aici cu copiii de cand am inceput sa lucrez pentru Eva. Avea 3 baieti. Nu erau nici ei ai mei. In vis erau 2 copii: un baiat si o fetita. Ma gandesc la baiatul din metrou si fetita din masina. Ca mereu mi-am dorit o fetita. Ca e un fel de magie cu copiii care ma ating. Ca e ca si cum ma atingea mamaia pe spate inainte sa adorm cand eram mica. Ca eu eram a lui mamaia si mamaia era a mea si era bine.

2. Drumul cu masina printre copaci – seamana cu zona unde locuiesc. Ca m-am mutat de curand si-mi place. Ca stau singura si e liniste si bine. Ca-mi place sa merg cu autobuzul si cu trenul. Ca merg deseori cu autobuzul si-l prefer metroului. Ca ma simt ca un sobolan in aerul rece, umed si inchis din metrou. O amintire care-mi vine in minte legata de copacii din vis este Juli, verisoara mea, cu care m-am plimbat recent in parcul de langa casa, care e plin de copaci. Apoi ma gandesc ca, desi Juli e vara cu mine, o simt ca si pe un copil, poate cum ar trebui sa-l simt pe F. daca ar fi aici. Ca exista asemanari intre ei doi: ne desparte aceeasi mare distanta, ne vedem foarte rar, o ajut financiar ca si pe el, ca tin la ea ca si la el, ca incerc sa-i dau sfaturi bune ca si lui. Sunt amandoi apropiati ca varsta, amandoi foarte tineri, la inceput de drum. Ma gandesc ca ea e un substitut al lui F. Cand am invitat-o sa-si petreaca o parte din vacanta aici, a fost ca si cum l-am avut pe el cu mine…

Dupa toate aceasta amestecatura de ganduri, dupa ce dezvolt ideile si “brodez” pe marginea materialului furnizat de vis, simt “miscari de afect” intense inlauntrul meu. Ideile se imbina intre ele in lanturi legate logic. Apar reprezentari legate de contrarii: a avea si a nu avea, masculin-feminin.

Ma gandesc la fetita si la baiat din vis ca la Juli si F. Ca nici ei nu erau ai mei, dar erau romani si aveam acelasi sentiment de liniste atunci cand ma atingeau, ca atunci cand ma mangaia mamaia mea pe spate si ca atunci cand il mangaiam eu pe F.

hm…