proiectie

lui boris

 

amandoi asezati fata in fata amestecandu-ne picioarele pe sub masa

ne strangeam pieptul in brate in timp ce povesteam

iti vorbeam despre copilarie despre fratele meu bolnav despre batai si umilinta despre mama

si cum ma laudam cu vanataile la scoala

si cum ma intrebam despre de ce si cum si ce

si cum am inceput sa citesc sa traiesc sa iubesc

de parca nu iubisem pana atunci indeajuns

inca din pantecele mamei mele si ochii tai oglindeau tremurand

lacrima unei pasari cu aripi frante

si am vrut s-o prind s-o incalzesc si sa-i vindec aripile dar a fugit speriata si am inteles

ca pasarea nu sunt eu

ci tu

ai disparut iar

imi simt depresia in gat ca pe un nod. inghit in sec sau incerc sa-l ametesc in fum de tigara. nodul ramane acolo oricat fum as inghiti.

boris a revenit, fericit si pasionat ca de obicei. pentru o noapte. ne-am sculat amandoi dimineata devreme ametiti si indragostiti – de noaptea aceea. a vrut sa ma conduca acasa, incepeam lucrul la 7. a vrut sa ma conduca, pentru prima data. in mod neobisnuit, m-a sunat seara, era surprinzator ca o naluca postat in fata casei mele, ma chema afara, sa mergem sa mancam. pentru prima data.

de-atunci nu mai stiu nimic de el.

nu e ceva nou.

- cred ca tu vrei mai mult decat sex – mi-a spus in noaptea aia.

m-am intalnit intr-o zi cu tine pe strada. ma certam in gand cu o sacosa plina, facusem cumparaturi pt cei la care lucrez. m-ai vazut si ai venit dupa mine. am glumit ceva, incercand sa scap de stanjeneala de a te vedea pe tine stanjenit ca m-ai surprins in vesnica mea rutina zilnica. ne-am imbratisat, mi-ai spus cat te bucuri ca ma vezi, si ai plecat. insa toata ziua ce a urmat m-a urmarit acel sentiment penibil de jena. poate era intuitia mea care-mi spunea ca ai fi preferat sa am mai multi bani, si sa-mi schimb profesia. oare e adevarat?

- dragostea e pentru mine altceva decat relatia pe care o avem noi doi. dar nu vreau sa te pierd, esti mult prea pretioasa pentru mine – mi-ai spus de multe ori.

incerc sa pun cap la cap totul, sa inteleg unde vrei sa bati. esti o contradictie constanta pentru mine.

- te joci cu mine – imi ziceai in noaptea aia. nu stiu ce sa mai cred. nu vrei sa-mi spui prin ce ai trecut cat nu m-ai vazut.

- si e rau daca te joci? nu facem toti la fel?

nu vroiam sa sune ca un repros asa ca am completat: mastile ne protejeaza de ceilalti. cu cat ai mai multe masti, cu atat zidul din jurul tau e mai gros si mai greu de strapuns. mastile sunt ca scuturile, le folosim ca sa ne aparam.

nu mai stiu nimic de tine.

a fost ziua cuiva si in ultima clipa m-am decis sa ma duc, cand am vazut ca masca e la locul ei si ca pot s-o folosesc. chipul de dincolo de masca era schimonosit. in general nu merg la petreceri cand sunt in depresie. de ce sa le stric altora cheful? dar mi-am perfectionat talentul de a manui propriile masti.

m-am simtit bine acoperita de propria masca. pentru ca ea a vrajit in locul meu, folosind cuvinte magice si zambete luminoase. am ales cel mai conservator si posesiv si gelos barbat si am plecat cu el.  ce poate fi mai conservator si mai posesiv decat un turc?

pe cine am inselat? pe tine?! tu esti doar un vis. esti o fantasma transformata in cosmar.  esti un cosmar devenit oglinda. in tine imi vad propriul cosmar. durere si fericire, in acelasi timp. un abis din care nu pot scapa.

- de tine ma simt cel mai aproape…

tu mi-ai spus-o… de atatea ori.

am sperat ca pasiunea altui barbat sa-ti intunece stralucirea.

nu suferim mult decat cand pierdem pe cineva drag. cu cat persoana pe care o pierzi e mai importanta pentru tine, cu atat e mai mare suferinta. conform acestei axiome, al carei enunt se verifica si se confirma de fiecare data prin practica, incerc sa-mi spun singura ca nu ai fost important in viata mea, ca ai fost doar o aventura, ca nu-ti pasa de mine, ca am fost doar o distractie pentru tine, si ca fiecare are viata lui si lumea lui.

turcul mi-a cantat la baglama. fara voce. era un cantec frumos si trist. mi-a atins ceva in mine, si ochii mi-au plans.

- e atat de trist…

- e un cantec despre doi iubiti. iubita a murit, si acum inima lui e rupta-n doua. nu stiai versurile, dar ai simtit – mi-a zis el, emotionat.

suferinta e direct proportionala cu importanta pe care i-o acorzi celuilalt.

cand cel pe care-l pretuiesti moare, moare si o parte din tine cu el.

imi spun ca nu am fost importanti unul pentru altul.

si in schimb am in gat un nod de depresie mare cat un pumn.

cand fantasma ta imi tulbura gandurile

“Ma simt eliberat acum ca am incetat jocul nostru de-a iubitii. Eram tensionat si frustrat pe diverse nivele. In acelasi timp multe lucruri din tine m-au implinit si hranit in cel mai pretios mod si sunt trist daca le-as pierde… nu astept sa-mi dai un raspuns acum… dar o sa revin la tine, daca nu o sa ma blestemi forever… caz in care nu stiu ce-as mai putea face…

B.“

Cand fantasma ta imi tulbura iar gandurile nu o mai opresc nu mai opun rezistenta ci ma prind in jocul ei ravasitor si adorabil de pervers, construiesc fantezia pe repere de realitate traita deja cu tine. Ma abandonez in propria mea minte, iti aud cuvintele ti-am inregistrat toate gesturile privirea vocea esti viu in sinea mea, te misti, vorbesti, gandesti, ma atingi, ma innebunesti… pe mine sau pe altele… esti robotelul meu gonflabil si sexual pe care il folosesc cum vreau… te programez cum vreau si fac ce vreau cu tine… eu sunt invingatoarea si nu invinsa.. nu esti decat ecoul dorintelor mele si merg atat de departe unde tu cel real nu vei ajunge vreodata… si cu cat mai departe merg si cu cat mintea mea te creaza si te distruge ca sa te re-creeze si cu cat practic mai mult acest deconstructionism al relatiei noastre, al jocului nostru “de-a iubitii”… al realului Boris… paradoxal dar…

… in loc sa ma desprind mai mult de realitate, sa devin o lunatica izolata in propria lume…  ma ancorez mai mult in ea, si ma desprind mai mult de visele pe care mi le-am facut impreuna cu tine.

Aceasta este probabil inimaginabila putere sau energie a fantasmei de a fi capabila sa distruga complet si in acelasi timp sa creeze ceva fabulos, sa-ti ofere poate o noua imagine a lumii, un nou sens al vietii.

Ca orice lucru sublim de pe lumea asta: are partea intunecata, care are forta sa te devoreze complet, sa-ti anihileze intregul eu sa-ti distruga intreaga viata, si partea luminoasa, cu enorma ei energie creatoare si pozitiva, ce are uimitoarea capacitate de a recrea din nimic o lume intreaga. Dar daca noi nu vedem nimic, nu inseamna ca nu este nimic acolo.

Ca si vidul din gaurile negre… care dupa ultimile descoperiri nu mai este un vid, ci plin de o fantastica energie.

Ma las moale in reveria mea asa cum ma lasam in imbratisarea ta calda si ciudat dar cu fiecare fantasma implinita pana la orgasm mai pun o cruce in dreptul tau mai adaug o distanta intre mine, cea care nu ma pot desprinde  – si mine.

nedumerire

m-am intors din drum inapoi la tine pentru ca te-am auzit strigandu-ma de departe.

glasul tau tremura de dor si disperare si de singuratate si dorinta si ma vroiai inapoi si te-am crezut.

si am crezut ca te-am regasit si am sperat si te-am lasat sa ma ai dar te-am pierdut iar si m-am pierdut si pe mine odata cu tine.

am plecat din nou, dar m-am uitat pe mine acolo, zidita in peretii casei tale.

daca eu sunt acolo inca, atunci eu cine sunt??

cand panza iti vorbeste

aici este o lucrare pictata prin intuitie, cand asculti ce-ti spune spiritul din panza, fara sa stii de la inceput ce vei picta. o sa scriu mai multe despre acest magic fenomen. pictura este de asemenea doar in faza de inceput, cand nu am pus culori. trebuie neaparat sa scriu despre experienta fantastica pe care am avut-o cu panza. lucrarea se va chema “i love you elvis!” haha

o noua tehnica

simt ca asta este inceputul unei noi ere pentru mine. lucrarea este neterminata, este doar una din primele etape ale “misch technique”.

feeling lost

Ma simt atat de bine in papucii tai albi… dar casa e goala fara tine…  imi lipsesti…

Si tu imi lipsesti… Boris… dar sa fim realisti… o iluzie ramane o iluzie… jocul ramane joc… tie iti place sa te joci… o sa plec… pentru o vreme

nu cred in tine

nu m-ai ajutat sa cred… as fi vrut atat de mult…

 

tu…

Noaptea a fost magica si as fi vrut sa nu se mai sfarseasca mi-era frica sa adorm, caci cand dormi inima nu se mai cheama inima mintea nu mai e minte si tu nu mai esti tu ci devi ceea ce intunericul noptii vrea sa faca din tine…

De ce sa adormim cand putem visa cu ochii deschisi? De ce sa lasam somnul sa ne spele gandurile de ce sa lasam timpul sa stearga  intensitatea trairilor? Forta din noi sa ne vindece dupa o asa noapte?… nu este uitarea motivul pentru care istoria e plina de greseli? uitarea ca o prevestire de alzheimer… somnul ca o premonitie a mortii…

PUTAIN! some words pronounced by your mouth in the definitely right moment have such a strong impact on my mind… and my body… which reacts with thousands neuronal explosions and this chain process amplifies power of Boris imagine from my mind… all the days which follow… so intense so long so hard and hot… till when?!!

i wish that this ecstasy last forever.

i dont care anymore that im not the one… just wonder if i ll be able to suck to lick hungry and thirsty and crazy and excited this happy energy comming from your side… if ill be able to thank you enough…

give me more…. putain!!

fucking colorist

stii ce cred?

ca n-ar trebui sa-i privezi pe ceilalti de felul tau de-a fi! nu fi egoista, suflet generos… altii au nevoie de tine.

si cu cat vinzi portretul?

you’re such a… you drive me crazy ! the yellow splash under your mouth ? the green dripping from your eye ?i miss your cheeks

B.

n-am mai scris

m-am izolat. mi-e frica. cel mai tare mi-e frica sa nu confund realitatile. cand fantasma devine realitate e greu sa intelegi in ce lume traiesti.

prima lucrare se cheama “visul”.

a doua “vinovatie”.

a treia “catatonie”.

a patra lucrare se cheama am o relatie cu boris.

a cincea cred ca o sa ma faca sa sufar.

a sasea am stiut dintotdeauna, de cand “vorbeam” (ne trimiteam mesaje) pe net.

cele trei grat(z)ii

Incapatanarea destinului care-mi refuza consecvent menirea de a fi femeie imi segmenteaza schizoid fiinta si ma coboara-n adancimile unei tristeti de unde mi se pare ca oamenii, evenimentele din jurul meu sunt continuturi imateriale dintr-o realitate dezintegrata. Traiesc ca si cum m-as uita la mine insami si ma intreb daca aievea ma aflu, daca aievea gandesc, sau daca sunt eu… sau cealalta.

Tristetea in care ma afund, singura cale care mi-e harazita sa-mi deschida drumul spre arta, incepe sa-mi fie sora de cruce, poate ca si ea, ca si mine, se vrea descoperita, dorita, acceptata, poate ca doar ea, ce se contopeste in absolut cu singuratatea, m-a gasit pe mine, iar singuratatea prietena noastra comuna imi striga numele in ureche, incep sa-i recunosc din ce in ce mai mult glasul imaterial dintr-o lume materiala.

Abdicarea de la a uri, de la a combate, nevoia de a pune arcul cu sagetile jos, s-a nascut din sentimentul inutilitatii dorintei. Da, stiu. Sunt atatea lucruri de iubit, de urat, de dorit, pentru care te poti lupta ca sa le AI, pentru care eu insami m-am luptat ani de zile ca dupa ce le-am avut sa le constat inutilitatea, pe multe le-am aruncat pur si simplu, regretandu-mi doar slabiciunea de a nu putea rezista odata ispitei de a AVEA. De a avea ce?! Altele s-au indepartat ele singure de mine, iar eu trecand prin depresia pierderii lor credeam ca intelesesem ce e tristetea. De aceea ma temeam si fugeam de ea, ca si de singuratate. Cand esti doar tu si cu tine trist s-ar putea sa auzi alte voci din alte existente – imi spuneam. Ma temeam.

Apoi pe masura ce aveam ce imi doream – si era suficient doar sa intind mai tare coarda arcului si sageata zbura spre tinta, dupa o vreme acelasi sentiment stanjenitor al inutilitatii incoltea intai ca un varf de iarba pana ce crestea un ditamai hatis sufocant. Din care simteam ca pe o compulsie nevoia sa ma eliberez, si cu cat ma eliberam de mai multe lucruri, cu atat crestea golul din jurul meu.

Curatenia implica aruncarea la cos… pana te trezesti ca nu mai ai nimic… intr-atat de murdara sunt?!

Este adevarat ca poate ce am dorit cu cea mai nebuna ardoare am avut o scurta perioada de timp. Era perioada adaptarii la realitatea visului. Nu am avut cand sau de ce sa arunc.

Si cum as putea arunca vreodata ceea ce este parte din mine? Oare nu aceasta dezintegrare inseamna schizofrenie? Oare nu negarea, instrainarea de tine insati e mai nociva pentru fiinta decat adaptabilitatea la concret?

Nu poti sa-ti iubesti singuratatea sau tristetea decat atunci cand intelegi ca sunt doua entitati ce te insotesc in procesul creatiei. Indiferent despre ce creatie este vorba.

dEzamagirea este necesara in incercarea de a te imprieteni cu tristetea.

Si cum sa gasesi in tine puterea si dorinta nelimitata de a construi o alta lume, propria ta lume dupa propriile tale alegeri, lumea ta mai intens colorata, mai calda si mai luminoasa, daca nu esti dezamagit de lumea aceasta…

despre responsabilitate

Zeii stau prea departe. Se amesteca prea putin si iata ca omul e gata sa omoare.

Tragedia greaca afirma pentru prima data responsabilitatea individuala. Fiecare om e chemat sa dea seama pentru faptele savarsite.

Dar noua nu ne-a placut niciodata responsabilizarea.

De aceea am si evadat ori de cate ori am putut in registrul comic.

val de amaraciune

impresurat de tomuri sunt… de teancuri invechite… roase de molii si de praf acoperite…

Imprejmuit de sticle si de torte, de unelte gospodaresti aduse din strabuni anume… aceasta-i lumea ta…

Asta se cheama LUME…

Ridica-te si fugi… afara… in larga zare…

din cunoscuta bautura un pahar…

Intelege cu temei, din unul fa zece, scoate pe doi, fa dintr-o data trei si-atunci esti bogat! Pe patru fa-l uitat… din 5 si 6 astfel iti zic fa 7 si 8 si totul s-a  copt… si 9 e 1… si 10 nimic… asta spun si eu, e tabla inmultirii asupra firii…

puricele

Se crede de-obicei ca  unde se aud cuvinte ar fi ceva de-nteles si pentru minte…

A fost odat un rege ce-avu un mare purec,

a fost odat a fost odat atata stiu,

Si regele acesta se-ntelege,

L-a indragit l-a indragit ca pe un fiu…

Un croitor la sine a chemat: iata ti-l dau in seama sa iei boierului masura de pantaloni si haina. Si purecele  umbla acu la curte, purta pe haina cate-o stea si panglici lungi si scurte, iar cand ministru deveni precum era de prevazut, si fratii lui si rudele domni mari la curte s-au facut. Dar domni si doamne la palat ce cazne aveau sa-ndure! Regina insasi… fetele din casa, erau muscate sub matasa! Dar n-aveau voie sa injure! Nici sa se scarpine in desagi! dar NOI ne scarpinam cand misca! Si purici-i strivim cand pisca!!

avem timp…

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si in stanga,sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem,sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli sa invinovatim destinul si amanuntele,avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,avem timp sa ne alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem.

Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim.

Octavian Paler

Prin familie

Surorile Dumitrescu.

Surorile Dumitrescu iar s-au certat.

(Surorile Dumitrescu sunt in numar de 5, pe numele lor in ordine descrescatoare: Ricuta – cea mai mare, ramasa la vatra in Ramnicu-Sarat, Florica – mama mea, cea care a parasit prima satul natal ca sa se piarda in marele oras, Radita mijlocia, situata in Tamboiesti, un sat de langa Focsani, Jenica – sau Genica, situata in Buzau si Miuta mezina situata de asemenea dupa exemplul surorii number 2, Florica, in Bucuresti. Sunt raspandite prin tara ca boabele de grau, nici departe dar nici aproape unele de altele. Ceea ce nu le impiedica sa-si arunce sageti, asa cum cand eram copii trageam cu teava cu cornet in vecini, si cornetul avea infipt in varf un ac de gamalie. Cam asa si cu surorile Dumitrescu, cu limba ca un cornet ascutit).

Primesc vesti proaspete. Sa rezumam:

Sora Ricuta a fugit de acasa la fiica Adelus din Italia. L-a lasat pe fiul Georgel dormind, si fiul Georgel cand s-a trezit s-a suparat. Pentru ca mama Ricuta a plecat si cu pensia. Si fiul Georgel n-a stiut nimic. Sora lui Georgel-fiul, Iuliana, a condus-o pe mama Ricuta la aeroport.

Sora Lucica din Bucuresti, sora cu Adelus, Georgel si Iuliana, a aflat de parasirea in taina a domiciliului a mamei Ricuta. Intrucat mama Ricuta a fugit si cu pensia dumneaiei (???????) fiica Lucica s-a suparat foarte tare pe mama Ricuta. Intrucat fratele Georgel isi vede de treaba, luindu-si si porc, lasandu-se de bautura si construind galeti.

(De ce a fugit mama Ricuta?)

Sora Miuta e foarte suparata pe sora Florica (mama mea – n.m.) pentru ca nepoata Lucica, fiica mamei Ricuta, fiind la parastas pentru tatal ei, tatal Mitisor, si intalnindu-se cu sora Florica mama mea, sora Florica a tinut-o numai in impunsaturi. De asemenea sora Florica este banuita de sora Miuta ca dumneaiei a invatat-o pe sora Ricuta numai la rele si anume sa fuga cu pensia pusa pe card.

Treaba ei dar nu e frumos.

Sora Lucica, fratele Georgel si matusa Miuta sunt foarte suparati de asemenea pe sora Adelus din Italia deoarece aceasta i-a trimis bani mamei Ricuta sa ia avionul.

Dar de ce a fugit mama Ricuta si l-a lasat pe fiul Georgel dormind?

Si purcelul??

Raspuns la intrebarea daca subsemnata si-a luat sau nu parfumuri frantuzesti: nu!

“nopti albe…”

Simt nevoia sa dorm mai mult, dar nu am timp de somn.

Dimineata ma scol devreme sa imi incep lucrul obisnuit, si pana seara la 8 muncesc. Dupa care ma retrag in camera mea, super obosita, dar emotionata de parca m-as duce la o intalnire cu amantul. Deschid laptopul ca si cand as deschide ferestrele catre lume. Laptopul incepe instant sa reia povestirea… ah unde ramasesem… era Malaiele in Puricele… sau Pitis in Nopti Albe, indragostit si pur… ce noapte… ce incantare… sa umbli… sa ratacesti asa de unul singur printr-un  Petersburg pustiu… sau povestea cu Sindbad… sau Eugenia Voda tocmai asculta intamplari spuse de Dem sau Dinica sau pastorul-acrobat adventist decide sa-si taie sfoara ce-l leaga de creationism… sau Pintea este Printul Maskin… cum poate fi atat de bun…

… ce poate fi mai frumos pentru un visator ca mine?…

Imi reiau creioanele si desenez, ignorand lumina chioara… o sa vad maine ce-a iesit. Maine poate cumpar lampa. Cu ochii la hartie si urechile in povesti, uneori nu mai aud vocile din laptop. De aceea cand ma culc, tarziu in noapte, trag de buton inapoi, sa-mi mai zica o data.

Dulce clipa cand ma cuibaresc in plapuma, cand adorm ascultand povestea. Tarziu, inca n-as vrea sa adorm pentru ca n-am terminat de ascultat. N-am terminat de citit, n-am terminat de desenat. O ce noapte… ce noapte… visez… o, nu, nu ma pot intoarce acasa… nu pot! Atata stralucire.. atata… Nu trebuie sa ma mai gandesc, trebuie pur si simplu sa adorm. Maine o iau de la capat.

Amar si crud momentul cand telefonul isi suna alarma de dimineata. Am incercat sa-l indulcesc cat am putut: o melodie lenta, calma, telefonul pus sub perna, sa-l aud ca prin vis, sa nu ma trezesc brusc,sa fie ca o soapta repetata, ca o mangaiere calda de mama inainte de trezire.

Ciudat totusi si paradoxal, desi intre mine si carti sau lumea literara sau artistica exista o relatie de parinte-copil, cartile nu m-au ajutat sa cunosc mai bine lumea in care traiesc (ba uneori dimpotriva),  ci doar pe mine insami, si doar partial. Eu, ca o lume intreaga, sa privesc in mine in sufletul meu, da… sa dau frau liber fantasmelor… da… dar nu sa cunosc lumea in general. M-au ajutat sa-mi descopar lumea din mine, dar nu sa ma adaptez mai usor. Mi-au aratat calea evadarii din realitate in nesecata fantezie, caci uneori realitatea era mai monstruoasa decat bestia din poveste.

De ce spun ca doar partial m-au ajutat sa ma cunosc, pentru ca adevaratul meu potential creator a avut nevoie de adaptarea mea la realitatea in care traiesc pentru a se manifesta.

Dezadaptarea mea la realitate a avut consecinta o proiectie periculoasa a propriei mele lumi in ceilalti, in intreaga lume. Cu alte cuvinte fabricam iluzii pe metru patrat. Ce a avut drept urmare esecuri si nostalgii. Apoi m-am invinovatit multa vreme pentru ce am pierdut in viata, pentru toate greselile. Acum cand reiau sirul amintirilor inca am tendinta sa ma trag de urechi pentru ce am facut sau pentru ce n-am facut. Insa am invatat sa ma port mai cu mila cu mine insami. Conflictul din mine era intre ce vroiam sa fac si ce puteam sa fac… Caci am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac!

Am inteles mai tarziu ca mi-au trebuit anii acestia de suferinta pentru a evolua. Sa presupunem ca m-as fi trezit brusc cu vise indeplinite, atunci cand eram foarte tanara. Ce as fi facut cu ele? Le-as fi pretuit eu cum se cuvine? In ce s-ar fi transformat relatia mea cu mine si relatia mea cu ceilalti? Cum m-ar fi ajutat implinirea propriilor vise sa ma adaptez realitatii si sa ma impac cu mine? M-ar fi ajutat? Convingerea mea este ca nu.

Realizarea unei dorinte nu te ajuta neaparat sa evoluezi.

Traim aproape inconstient ani de zile. Sub impulsurile si dorintele noastre si subjugati de lumea noastra interioara, de noi insine.

Subjugati si fermecati de noi insine, prea fascinati de noi sa putem privi in jur.

Cand am scris aici in blog cu catva timp in urma ca propria mea viata nu ma mai farmeca, m-a cuprins apoi tristetea; pentru ca am afirmat asta descoperind durerea unei despartiri de mine insami. De ceea ce eu numeam lumina si culoarea vietii mele.

Insa azi am inteles; acopera minunile din tine ca sa vezi minunile din afara ta.

Cand eram copil vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, judecam ca un copil. Cand am devenit matur, m-am lasat de cele copilaresti.

Inchid cu greu ochii noaptea zbatandu-ma intre sunetele vocilor din laptop si oboseala trupului.

Si gandurile mele se transforma in vise.

Dar maine seara… maine seara…

despartire